[ X ]
Trei fraţi vor reprezenta RM la Campionatul Mondial de Haltere
11 Noiembrie

În componenţa lotului naţional de haltere care va participa la Campionatul Mondial din anul curent au fost incluşi trei fraţi: Iurie, Ghenadie şi Alexandru Dudoglo, scrie Moldpres.

Primii doi vor concura la categoria de greutate pînă la 62 de kilograme, iar Alexandru va evolua la cea de 85 kilograme. Din lot mai fac parte Oleg Sîrghi (56 kg), Serghei Cechir (69 kg), Alexandru Şpac, Artiom Pipa, ambii la categoria de greutate pînă la 75 de kilograme, Iurie Bulat (85 kg) şi Ecaterina Tretiacova (75 kg).

Antrenorul echipei moldovene, Gheorghe Guţu, a declarat la o conferinţă de presă din ajunul deplasării, că obiectivul trasat este repetarea performanţei de la ediţia precedentă a turneului. „Dorim să concurăm la fel de bine ca şi la ediţia precedentă a Mondialelor din Kazahstan, unde am ocupat locul 12 în clasamentul general pe echipe. Ca urmare, am obţinut cinci bilete olimpice prealabile de acreditare la Rio de Janeiro. În cazul în care vom participa cu succes şi anul curent, atunci vom fi prezenţi la Jocurile Olimpice din anul viitor cu cinci halterofili”, a spus tehnicianul.

În lot se antrenează în prezent şi medaliata cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra (2012) Cristina Iovu. Ea a refuzat să mai apere culorile sportive al Azerbaidjanului. „Federaţia azeră nu şi-a îndeplinit promisiunile făcute. Am refuzat să mai concurez pentru aceasta. N-am semnat nici un contract”, a spus ea. Cristina Iovu este, însă, oficial inclusă în oferta Azerbaidjanului pentru Mondialele de la Houston (SUA).

Competiţia se va desfăşura cu începere de la 21 noiembrie pînă la 28 noiembrie. Conform regulamentului, fiecare federaţie naţională are dreptul să dubleze unele categorii de greutate.

Inapoi la arhiva noutaților