„Cred că egoismul politic va crește și polarizarea se va acutiza. Cred că nu vom începe curând campania națională de imunizare și vom ieși din epidemie mai târziu decât alte state europene”. Declarația a fost făcută de Vitalie Dragancea, ex-consilier al Premierului, în cadrul proiectului CURENTUL „Un an de pandemie”.
Potrivit spuselor sale, situația pandemică a adus în viața ex-consilierului mai multe schimbări.
„Restricțiile m-au împiedicat să-mi văd fiica, deja mai mult de un an. Mi-au redus intensitatea călătoriilor și intensitatea comunicării cu mai mulți oameni. În schimb, timpul care s-a eliberat, îl consum pentru citit și comunicare cu cei apropiați. Nu sunt pregătit să apreciez schimbările, dar sigur nu toate sunt negative”, a menționat el.
În urma instituirii stării de urgență, fostul consilier a avut parte de mai puțină deplasare și comunicare față-n față cu oamenii, însă a reușit să petreacă mai mult timp cu familia sa.
„Nu știu dacă cititul e o întâmplare bună, dar asta s-a întâmplat cu mine. Carantina declarată în martie 2020 a ținut acasă soția și fiul – astfel, am reușit să mă deprind cu faptul că-i găsesc totdeauna acasă. De obicei, la noi toți sunt activi și permanent implicați în activități, iar pandemia ne-a oferit mai mult timp împreună”, a relatat el.
Cât despre lecțiile învățate, Dragancea a spus că pandemia a adus cu sine limitări și a răsturnat obiceiurile și deprinderile oamenilor.
„Totodată epidemia ne-a arătat cât de periculos poate fi egoismul, în special egoismul liderilor politici. Lupta pentru putere nu a ținut cont de epidemie, de faptul că aceasta era o realitate care zilnic lua vieți omenești. Permanent am auzit și văzut numai politicieni și conflictele lor egoiste – în timp ce de fapt societatea trăia cu străduințele altor oameni. Politicienii s-au atacat obraznic, ne-au dezbinat și ne-au atras și pe noi în războiul lor, în timp ce medicii, învățătorii, polițiștii, producătorii de pâine și medicamente, și mulți alți oameni cu adevărat au muncit și pe umerii lor supraviețuiște Moldova”, a precizat acesta.
Referitor la ceea ce va urma, Vitalie Dragancea are mai multe scenarii.
„Aș vrea să sper că va urma oprirea polarizării politice și sociale, că cei de care asta depinde, vor desemna un Guvern bun cu puteri depline, că va începe curând o campanie masivă de imunizare, care ne va permite să renunțăm la restricții și va începe recuperarea economică. Dar nu cred că va fi așa. Cred că egoismul politic va crește și polarizarea se va acutiza. Cred că Moldova va fi scuturată în continuare din cauza conflictelor egoiste ale politiceinilor. Cred că nu vom începe curând campania națională de imunizare și vom ieși din epidemie mai târziu decât alte state europene. Dar, sper să greșesc”, a conchis acesta.
Doina Buruiană