Pe urmele celui mai bun fotbalist autohton Pavel Cebanu, în prezent Președintele Federației de Fotbal, a mers unicul său fiu, Ilie Cebanu.  Însă Ilie nu și-a ales un loc la centrul terenului, ci a devenit portar. De la 1 ianuarie 2012 își continuă cariera  în campionatul Rusiei, la Tom Tomsk. Despre cum a început cariera de fotbalist, cum s-a adaptat la Tom Tomsk, dar și ce părere are despre fotbalul moldovenesc a vorbit în interviul acordat pentru Curentul.md. 

C: Cum ți-ai început cariera de fotbalist? Cum ai fost descoperit?

I.C.: Încă nu am reușit să fac o carieră în fotbal. Sunt realist și pînă ce fotbalul e lucrul meu și pasiunea mea. Cu fotbalul, ca și orice băiețel, am început sa mă ocup în ograda casei.  Fiecare posibilitate de a părăsi casa părintească, o foloseam pentru a juca cu mingea în ogradă. Mai tîrziu am mers la școala de fotbal Zimbru Chișinău.  Acolo deja am început sa mă antrenez și să fac primii pași în viața fotbalului.

C: Ce rol a avut tatăl tău în formarea ta ca fotbalist?

I.C.: Tatăl meu a avut, și are în continuare un rol foarte important în dezvoltarea personalități mele. E ceva cu mult mai amplu decît dezvoltarea ca fotbalist. Pentru aceasta îi sunt foarte recunoscător.  Dar de formarea mea ca fotbalist au avut grijă mulți antrenori și coechipieri, cu care am reușit să lucrez.

C: Care sunt eroii tăi în fotbal atunci cînd erai copil?

I.C.: Desigur că fiecare băiat, care iubește și joacă fotbal, are un erou sau un idol în copilărie. Din fotbaliștii moldoveni îl pot evidenția pe portarul Sergiu Dinov. El era extraordinar de plastic, tehnic și plonja în poartă ca o panteră. Plus fiind un portar de o statura medie, totuși era o personalitate în teren și în vestiar. Din jucători străini urmăream după portarii germani: Andreas Kopke și mai tîrziu Oliver Kahn. Acești băieți pur și simplu cîștigau titluri de sine-stătător. Deja de vreo 10 ani, cei mai buni pentru mine sunt Iker Casilias, Gianluigi Buffon și Petr Čech. La fel sunt oameni, care în afară că posedă o măiestrie uriașă, știu să cîștige titluri.

C: Ce părere ai despre fotbalul moldovenesc?

I.C.: Nu pot avea o părere obiectivă despre fotbalul nostru. Pur și simplu fizic nu am posibilitatea de a urmări succint ceea, ce se petrece pe terenurile noastre. Sper și cred că fotbalul moldovenesc are viitor! Important e ca băieții să muncească pînă la disperare pe teren! Chiar dacă multe lucruri nu sunt perfecte, și sunt o mulțime de greutății, băieții trebuie să muncească și să depună mai mult efort! Atunci ei vor obține rezultatul dorit.

C: Cît de greu a fost adaptarea la Tom Tomsk?

I.C.: Cînd am venit la Tomsk, am realizat că am o mulțime de prieteni foarte buni în componența echipei. M-am întîlnit cu echipa în aeroport, și ajungînd la locul cantonamentului am reușit să mă adaptez în colectiv.

Ceea ce ține de oraș, aici la fel nu am întîlnit dificultăți. E un oraș mic, cu oameni adevărați și simpli. E ușor să te antrenezi și să te pregătești pentru meciuri în așa condiții. Desigur că în orașul Tomsk e frig și e departe de casă, dar suntem oameni maturi și în primul rînd profesionişti, deci nu am voie sa mă plîng.

C: Ai reveni înapoi în echipa Zimbru sau la altă echipă din RM? De ce?

I.C: Dacă e să fiu sincer, niciodată nu mă gîndesc ce și cum va fi mai departe. Sunt concentrat la ceea ce este în prezent.  La moment am o posibilitate uriașă de a evolua în premier liga rusească și mă strădui să mă dezvolt aici. Important e să merg mereu înainte și să mă dezvolt ca fotbalist, ca personalitate și ca om. Dar ce mă așteaptă înainte știe doar Domnul!

C: Unde ai dori să-ți închei cariera sportivă și ce vei face după aceasta?

I.C.: Cum am mai zis anterior, carieră nu am reușit s-o încep. Deci despre încheierea așa-zisei cariere  nu am gînduri, visuri sau idei. Aș fi dorit să fiu în fotbal toată viața, și cel mai important să aduc folos fotbalului. Căci altfel nu ar fi corect din partea mea!

C: Ce ține de viața personală, are Ilie Cebanu o iubită? Și cînd se căsătorește?

I.C.: La moment nu am o iubită. Viața personală constă în prietenii mei și rudele mele. Mă bucur pentru prietenii mei, cu care împreună am crescut, căci deja au reușit să se căsătorească și să facă copii.

Nu ascund că sunt o persoană specifică și trebuie să fac schimbări în ceea ce ține de caracterul meu. Și poate atunci îmi va fi mai ușor să rezolv această întrebare. Însă sunt convins că lucrurile respective se întîmplă la timpul și momentul potrivit.

Text: Elena Mocreac