O persoană atât de energică și pozitivă precum este Ina Bulat nu întâlnești în toată ziua. Este instructorul de Zumba, care la lecțiile sale reușește să scoată pe oricine din starea de moleșeală. Despre activitatea sa, dar și multe alte curiozități despre ZUMBA vă îndemn să aflați din interviul pe care Ina Bulat l-a acordat pentru CURENTUL.
CURENTUL.md: Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru dans?
Ina Bulat: Pasiunea pentru dans am simțit-o din copilărie și tot de-atunci mă strădui să nu ratez frumoasele ocazii în care pot dansa, dar o carieră profesională din asta nu am făcut. E mai mult un hobby, pe care l-am intensificat și explorat la maxim o dată cu descoperirea programului Zumba.
CURENTUL: Ce presupune programul zumba?
I.B.: Zumba e un program fitness bazat pe combinația perfectă între aerobică și dans. Cuprinde o gamă largă de stiluri din întreaga lume: salsa, bachata, merengue, cumbia, raggaeton, hip-hop ș.a., generând astfel un antrenament eficient, dinamic și captivant. Acest tip de antrenament te face să te simți bine, să te distrezi și în același timp să-ți modelezi corpul. Ca orice antrenament de tip cardio, Zumba cuprinde o mulțime de beneficii: ajută la arderea eficientă a caloriilor şi la pierderea în greutate (600-1000 calorii/ oră); ajută la eliminarea stresului – mişcarile pline de energie nu doar că ajută la eliminarea endorfinelor, eliberând tensiunea din corp, dar vă ajută şi să scăpaţi de grijile zilnice, prin contopirea corpului cu muzica şi mişcările parcurse; ajută la eliminarea toxinelor din organism; ajută la reducerea tensiunii arteriale; creşte densitatea osoasă, prevenind astfel apariţia osteoporozei; îmbunătăţeşte tonusul muscular; te face mai inteligent – prin învăţarea acestor stiluri de dans implicate în program, exerciţiile Zumba pot fi considerate o formă de exerciţiu mental.
CURENTUL: Cine poate practica Zumba? Ce calități trebuiesă posede un instructor Zumba?
I.B.: Zumba poate fi practicată de oricine, indiferent de vârstă, sex, greutate corporală ș.a. Eu zic că Zumba e sportul potrivit pentru cei care nu iubesc sportul, așa ca mine…și pentru cei care-și doresc o schimbare în viață atât din punct de vedere fizic, cât și moral. Spre deosebire de alte programe fitness, în Zumba oricine poate deveni instructor. Deja de pasiunea și perseverența proprie depinde continuitatea în domeniul dat.
CURENTUL: La moment ești inscructor de zumba. De ce zumba, în cele din urmă?
I.B.: Recunosc, că mă abătea gândul să fiu profesoară de dansuri, coregrafă, dar niciodată nu m-am gândit să devin instructor, tinând cont de faptul că nu eram o mare amatoare a sportului. Țin minte și acum din perioada școlii, cum umblam cu certificate de eliberare la educația fizică. Asta e încă o dovadă a faptului cât de uimitor e acest program fitness și cât de imprevizibile sunt lucrurile uneori.
CURENTUL.md: Cum ai făcut trecerea de la practicant la antrenor/instructor?
I.B.: Și eu mă-ntreb uneori. Am întâlnit oamenii potriviți la momentul potrivit, care au crezut în mine și care mi-au sugerat să trec cursul de formare a instructorilor de Zumba, care este extrem de important. Zic important, pentru că în Chișinău sunt foarte mulți instructori de Zumba, dar care habar nu au ce-i asta, pentru că nu au mers la curs și s-au bazat pe informațiile găsite pe internet, care nu întotdeauna sunt cele mai corecte. Pe atunci, în mai 2013, cel mai apropiat oraș în care se făcea astfel de traininguri a fost Moscova. Toate s-au întâmplat atât de rapid, încât m-am și trezit la primul meu training de Zumba, care practic mi-a schimbat viața.
CURENTUL.md: Ai avut momente când te-ai accidentat atât de grav încât ți-ai spus STOP?
I.B.: Accidentări fizice grave, din fericire, nu am avut, în schimb am avut momente de supra-oboseală, care m-au determinat în anumite perioade să fac careva pauze, dar nu de lungă durată. Chiar dacă o să-mi vină să spun ”stop” vreodată, cel mult probabil se va întâmpla pe la vreo 85 ani și atunci doar din motivul de a îngriji de strănepoți.
CURENTUL.md: Aproximativ câte persoane sunt înscrise la lecțiile de zumba și cât costă un abonament lunar?
I.B.: Numărul persoanelor la un antrenament de Zumba variază de la o zi la altă, în mediu 15-20 persoane. Cât privește costul unui abonament lunar, probabil e cel mai mic de pe piață… 200 lei pentru cel puțin 16 antrenamente/lună.
CURENTUL.md.: Comparativ cu alte programe fitness cât de solicitat este zumba? Peste hotare este mult mai dezvoltat decât în Moldova?
I.B.: Zumba e programul care a revoluționat întreaga lume a fitness-ului, fiind practicat în peste 180 de țări de către aprox. 15 milioane de persoane. În Moldova, Zumba a apărut abia prin anul 2010, iar la moment sunt 9 instructori licențiați, spre deosebire de țara vecină România, unde Zumba e mult mai dezvoltată datorită celor aprox.300 instructori.
CURENTUL.md: Parcursul tău profesional implică experienţe extrem de diverse. Care este cea mai semnificativă dintre ele?
I.B.: Participarea în toamna lui 2014 la un Master Class cu Beto Perez- creatorul și fondatorul programului Zumba, care a venit pentru prima dată în România. A fost un moment istoric, pe care l-am trait cu maximă intensitate. Nu știu dacă voi putea găsi vreodată cuvintele potrivite pentru a-l descrie. O altă experiență inedită, cu siguranță, a fost acum recent la un eveniment de amploare din România, la care am avut onoarea să particip pe aceeași scenă cu una din cele mai de valoare nume din Zumba- Gina Grant, care ne-a încântat cu un super master class.
CURENTUL.md: Recent te-ai întors de la Olt Valley Fitness Weekend Event 2015. Cum a fost la acest eveniment?
I.B.: Olt Valley Fitness Weekend e un eveniment menit să adune cât mai multă lume pasionată de Zumba. Anul acesta au participat peste 500 persoane, dintre care circa 150 instructori Zumba din peste 18 țări. Au fost 3 zile extraordinare, în care mi-am pus la încercare și rezistența fizică, întrucât a avut loc un adevărat Zumba Maraton cu multe clase de zumba și alte specialități din domeniul fitness-ului, despre care vă voi povesti mai târziu. A fost o adevărată nebunie, plină de energie, multă culoare și bună dispoziție, unde toată lumea se distra și în același timp depunea efort fizic, astfel la întoarcerea acasă cântarele, cu siguranță, arătau mai puține kilograme. Acolo am urmat și două traininguri de perfecționare profesională, la care am învățat multe lucruri noi, pe care abia aștept să le pun în practică și să-mi bucur cursanții cu noi senzații la antrenamentele de zumba.
CURENTUL.md: Anul acesta la ce evenimente planifici să mergi sau poate să organizezi?
I.B.: Anul acesta planific să organizez aici, în țară câteva evenimente zumba, detaliile cărora le voi dezvălui în timpul apropiat. Între timp voi merge la evenimentele organizate de colegii mei instructori din România, chiar și din Bulgaria. Unul din ele, la care țin neapărat să meargă și toată echipa mea de cursante, va avea loc în mai, la Sighișoara- un mega eveniment la fel de mare amploare. Vă invit și pe voi să simțiți pe propria piele ”fenomenul” Zumba!
CURENTUL.md: Care este sfatul tău pentru cei care și-ar dori să practice Zumba?
I.B.: Să facă ceea ce le place cu adevărat și să nu le fie frică să experimenteze lucruri la care nici nu s-au gândit vreodată.
CURENTUL.md: Mulțumim frumos!
Autor: Natalia Moraru