Ex-Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat a declarat că 7 ani și 4 luni – de la acel complot din 15 octombrie 2015 – a așteptat această zi, această hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Filat c. Moldovei, informează CURENTUL.
„Întreg așa-numitul proces penal a durat exact 8 luni – reținere, arestare și tot așa-numitul proces. Eu mereu am considerat nedreaptă decizia de condamnare a mea și un proces inechitabil. Dincolo de sentimentul pe care l-am avut și mesajul cu care am ieșit mereu – am fost judecat în cadrul unui proces nedrept, eu nu am avut ocazia să-mi demonstrez nevinovăția. Acea condamnare a fost decisă prin instanțe de judecată cu statut captiv. Și vreau să menționez că, acea condamnare nedreaptă eu am executat-o, eu am fost încarcerat, am fost în situație de detenție în condiții inumane degradante timp de 50 de luni, iar apoi – condiționat. Am executat acea condamnare integral”, a declarat fostul Premier în cadrul unei conferințe de presă.
Vlad Filat a menționat că dorește să pună punct tuturor speculațiilor vizavi de cazul său.
„Eu nu am avut parte de un proces echitabil. Instituțiile statului, chiar dacă au avut ocazia să corecteze anumite lucruri ulterior, nu le-au făcut.
S-a vorbit foarte mult de o perioadă captivă. Și este chiar acea hotărâre a Parlamentului din 2019 – care nu e doar o declarație politică, ci are caracter juridic, și după această decizie ar fi trebuie să fie întreprinse acțiuni concrete. Atunci când spui că ai justiție capturată trebuie să spui clar cine – Plahotniuc și acoliții lui, care au fugit din țară, mai departe trebuie să spui foarte clar – prin cine a capturat justiția, procuratura: prin intermediul procurorilor, nu mă refer la toți… Și nu vorbesc aici doar de cazul meu, ci de o stare generală… Cel mai important lucru de menționat în această situație este că au fost victime. S-a vorbit și se vorbește despre stat capturat, dar despre victimele acelei perioade nu s-a vorbit și nu se vorbește. Or, dacă nu au existat victime în urma acestui sistem… ce fel de justiție capturată am avut?!”, a mai spus ex-șeful al Guvernului.
Totodată, el a precizat că la ora actuală nu există nicio persoană reabilitată care a fost supusă acelei justiției selective.
„Acesta este un procedeu legal și trebuie practicat dacă legea obligă”, a adăugat Vlad Filat.
Fostul deputat a constatat că mai sunt încă foarte mulți cu dosare la procuratură din perioada respectivă, care sunt plimbați prin judecăți și lucrul acesta e regretabil.