Serviciul Fiscal de Stat a colectat circa 1,2 miliarde de lei la buget într-o singură săptămână
16 Decembrie

În perioada săptămânii precedente, 08 – 12 decembrie 2025, conform informațiilor operative, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat constituie circa 1,2 miliarde lei.

Autoritatea fiscală pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, un instrument eficient în acest sens fiind vizita fiscală. În perioada de referință, angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 366 vizite fiscale la 337 de contribuabili.

În perioada 08-12 decembrie anul curent, Direcția generală control a emis 191 de decizii asupra cazurilor de încălcare a legislației, constatate în luna noiembrie 2025, fiind calculate obligații suplimentare la buget în sumă de 4,26 milioane lei, inclusiv: 3,16 milioane lei – impozite, taxe, majorare de întârziere și alte plăți, 1,10 milioane lei – amenzi aplicate.

Totodată, au fost emise 110 decizii privind restituirea sumelor TVA din buget, prin care a fost acceptată TVA spre restituire în sumă de 116,36 milioane lei.

În scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri, în perioada 08-12 decembrie 2025, de către SFS prin modalitățile de executare silită au fost încasate 44,54 milioane lei.

La fel, pe parcursul săptămânii precedente, Serviciul Fiscal de Stat a asigurat preluarea la evidență a 24 dosare cu bunuri confiscate în sumă de 306,90 mii lei. În această perioadă în Bugetul de stat au fost transferate mijloace bănești în sumă de 60,09 mii lei parvenite de la comercializarea bunurilor confiscate.

Inapoi la arhiva noutaților