Fostul șef adjunct al Poliției de Frontieră, Veaceslav Garștea are o nouă funcție în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI) și anume consilierul ministrului.
În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, Veaceslav Garștea a spus cum arată o zi de lucru în noua sa funcție.
„Ziua de lucru aici se deosebește mult de cea pe care am avut-o la Poliția de Frontieră și în general de orice zi din Ministerul Afacerilor Interne. Este un serviciu mai mult de birou, care presupune 8 ore de muncă pe zi cu pauză de masă și sfârșitul zilei de munca la ora 17:00.
Evident nu este o problemă să muncim și peste program atunci când este necesar sau este o urgență. Totuși, în mare parte, ziua mea de muncă depinde direct de agenda Ministrului. Dimineața începe cu analiza ședințelor și întâlnirilor planificate. La multe din ele, trebuie să-l însoțesc. La unele asigur „prezența” doar informațional. Spre exemplu, dacă domnul Ministru merge azi în vizită la MOLDAC sau la ZEL Bălți, eu studiez situația în acele instituții, depistez anumite probleme și informez ministrul.
Totodată, în rezultatul acestor vizite, ar putea apărea anumite indicații referitor la activitatea instituțiilor vizate. În acest caz, mă implic deja într-o colaborare strânsă cu conducerea și angajații pentru a pregăti note informative, rapoarte analitice, proiecte de legi și hotărâri de guvern”, a spus Veaceslav Garștea.
Cristina Parfeni