[ X ]
Vacanța de iarnă se apropie: munte sau mare? Iată ofertele!
1 Decembrie

Dacă încă nu te-ai hotărât unde vrei să mergi în vacanța de iarnă, la mare sau la munte, atunci companiile de turism din Republica Moldova îți vin în ajutor, informează CURENTUL. 

Pentru persoanele care doresc să meargă la munte în această iarnă, cele mai multe oferte sunt pentru România,  iar prețurile variază în dependență de buzunarul fiecăruia.

Conform Companiei de turism „Best Travel”  o vacanță de vis de șase zile la Poiana Brașov ajunge și până la 406 euro. O altă ofertă la un preț mai redus o poți găsi în Sovata,  la doar 158 de euro, pe un termen de șapte zile, iar cu 120 euro poți merge la Cheile Gradistei Moieciu. În preț este inclus transportul, asigurarea medicală, cazarea cu mic dejun. Cei care iți doresc să petreacă Revelionul la munte în România vor scoate dublu din buzunar,  aproximativ 500 euro, fără masa dintre ani.

În  Ucraina,  în Tatarov  prețurile sunt mai reduse  o vacanță la Hotelul Dacia de exemplu,  ajunge până la 100 euro, iar în Bulgaria, Bansko,  exemplu Hotelul Royal Park&Spa – 223 de euro.

Și mai scump te va costa o vacanță la munte în Austria sau Elveția. Aici, va trebui să scoateți din buzunar mai bine de o mie euro, dacă vei călători cu avionul.

Dacă  iubești  vacanțele mai  exotice  atunci poți opta pentru o vacanță pe insulele Maldive, timp de o săptămână  vei achita 1945 de euro, iar o vacanță  în Dubai te va costa circa 1100 de dolari.  O destinație exotică este și Egiptul. Cu zbor din Odesa sau Kiev, o săptămână la marea Roșie începe de la cel puțin 500 euro.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților