Uniunea Pensionarilor din R. Moldova face apel către cetățeni, la achitarea impozitului anual pe venit, să desemneze cele 2% pentru Uniune, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, membrii Consiliului de Administrație ai Uniunii, au menționat că, aceste 2% vor fi un suport suplimentar la cheltuielile planificate în proiectul de deschidere a centrelor de deservire a oamenilor de vârsta a treia.
„Apelul nostru are scopul de a contribui la asigurarea unui minim necesare pentru pensionarii din țară. Hotărârea Dvs. fermă de a da curs inițiativei noastre va crea posibilitatea reală de a institui un fond de sprijin pentru oamenii de vârsta a treia. Fiecare cetățean, în luna martie, când va îndeplini declarația fiscală și va declara venitul, dacă va fi hotărât să transfere acele 2% din impozitul pe venit, să-i transfere Uniunii, scriind doar numărul contului fiscal”, menționează membrii Consiliului de administrare.
Potrivit Uniunii, în R. Moldova sunt înregistrați 700 887 mii pensionari. Circa 527 710 mii ridică o pensie lunară de 1 834 lei. „Dacă în prezent coșul minim este de 1 574 lei, în familiile și casele celor 400 mii de pensionari care primesc o pensie sub limita minimă a coșului de consum, bântuie subalimentarea, frigul și discriminarea socială”, menționează membrii Uniunii.
Cristina Parfeni