[ X ]
[ X ]
Un cuplu de moldoveni, stabiliți în România, au transformat o casă veche de peste 115 ani într-o pensiune
26 Ianuarie

Valeriu și Veronica Moraru s-au cunoscut la Colegiul de Construcții din Chișinău. Pe atunci băiatul cu părul de foc i-a spus Veronicăi să ia loc lângă el, în bancă, și nu s-au mai despărțit vreodată. Arhitecți de meserie, cu afaceri în domeniul designului vestimentar și în fabricarea mobilei, soții Moraru au pus într-o zi lacăt la ușă și s-au apucat de cutreierat Europa ca să își găsească un nou loc de trai, mai liniștit, mai de suflet. Au obosit de aglomerație și de stres, lentilele de la ochelarii „morăriței” se schimbau tot mai des, lecțiile de desen liniar pe care îl preda la Universitatea Pedagogică Ion Creangă i-au afectat grav vederea. În fine, căutările unei vieți ecologice s-au oprit în inima Bucovinei. În satul Valea Putnei, județul Suceava, toate cele 4 anotimpuri te fascinează, au farmecul lor. În acest colț de rai, vă invităm să poposiți măcar o dată în viață, pentru o vacanță memorabilă. Vârful Rarău vă așteaptă să îl cunoașteți, iar gazdele Veronica și Valeriu, basarabeni din talpă – să gustați din bucate delicioase și vin de casă parfumat. Frumoase locuri, pe măsura istoriei celei mai mari case din satul Valea Putnei.

„Casa Lia, așa cum am numit noi pensiunea în cinstea primei noastre nepoțele, are o istorie de peste 115 ani. În primul și în al doilea război mondial, a servit drept comandament militar, deoarece era cea mai mare casă din sat, cu un beci încăpător, astăzi având o vechime de peste 200 de ani. Clădirea a fost construită pe fundamentul unui fost hotel cu 24 de camere, care i-a aparținut unui evreu. Tot el deținea poșta din localitate, iar în curte există și astăzi un pilon din 1912, rămas mărturie că imobilul a servit și drept grajd. Aici poștașii își schimbau caii obosiți pe alții odihniți și mergeau mai departe să ducă poșta ”, o să vă povestească și vouă Valeriu Moraru, un orator desăvârșit. Apropo, dânsul are 3 biserici pictate din temelii.

El și soția lui au cumpărat moșia în 2015. Clădirea a stat în paragină mai bine de 25 de ani, iar cuplul de basarabeni a transformat-o într-o pensiune, spre bucuria vecinilor. Localnicii veneau în fiecare zi pe la basarabeni, așa cum sunt cunoscuți Morarii în sat, să vadă cum se produce transformarea, de teamă ca exteriorul să nu sufere.

„Exteriorul l-am păstrat intact, am schimbat acoperișul și am vopsit geamurile. Interiorul însă a suferit modificări mai mari, pentru ca turiștii să se simtă confortabil.În timpul lucrărilor de restaurare, am găsit prin curte tot felul de comori. Unde nu băgam hârlețul, dădeam peste cartușe, bani vechi, cioburi de vase, unelte din perioada austro-ungarilor care au dominat aceste meleaguri. În casă, am găsit multe obiecte și haine tradiționale, pe care le-am restaurat și le arătăm turiștilor, mai avem încă multe de restaurat”, aflăm de la Veronica Moraru , o gospodină cum rar întâlnești.

Satul Valea Putnei, așezat la poalele munților, are o istorie bogată. Cu 100 de ani în urmă, Regina Maria a înființat în localitate prima păstrăvărie din România. Tot la inițiativa Reginei, în sat a fost construit Castelul Regal, unde Regele Mihai a fost încoronat. Pentru liniște, istorii curioase, proximitatea cu mănăstiri protejate de UNESCO așa cum e Voroneț, dar și pentru drumeții în inima lanțului muntos Rarău vin turiști din toată lumea. Au pășit pragul pensiunii „Casa Lia” chiar și coreenii.

sursa: qood.life

Inapoi la arhiva noutaților