Opoziția a învățat din greșelile din trecut și acum își schimbă tactica în raport cu guvernarea. Acest lucru este evident și, judecând după acțiunile și declarațiile unor lideri de opoziție, avem de a face cu o nouă strategie, cu o nouă abordare, care s-ar putea să fie mult mai eficientă decât cea de până acum.
Cele două importante concluzii care se pare că le-a făcut opoziția din greșelile comise în trecut: 1) puterea actuală și partenerii ei (neoficiali) reprezintă o forță mult mai puternică decât se credea până acum și poate fi învinsă numai în condițiile unui front comun și cât mai larg al opoziției; 2) protestul, ca măsură democratică în stare să exercite presiuni asupra guvernării și să genereze o anumită eficiență, trebuie regândit.
Până nu demult, puterea reușea relativ ușor să compromită orice tentativă a opoziției de a se uni. Era suficient ca puterea să arunce în spațiul public două-trei acuzații că partidele de opoziție „își trădează alegătorii, făcând coaliții sau parteneriate cu oponenții lor ideologici, geopolitici”, că imediat unii lideri de opoziție făceau un pas înapoi și astfel ideea frontului comun decădea. Sau, și mai simplu, lovind într-un lider sau într-un partid de opoziție, puterea reușea să-i creeze o astfel de imagine că ceilalți potențiali participanți la realizarea ideii frontului comun al opoziției, de teamă să nu fie și ei asociați cu imaginea negativă a respectivului lider sau partid, imediat renunțau la ea. Ceea ce nu a luat însă în calcul puterea este că partidele de opoziție păstrau o minimă distanță și dădeau dovadă de o minimă prudență cât timp mai aveau măcar ceva de pierdut. Însă, în momentul în care aceste partide au fost strânse în ungher și lăsate fără alternative, ele au trecut peste toate temerile și, asumându-și toate riscurile, au făcut pasul decisiv spre consolidare, spre unitate. Iar declanșatorul acestui proces l-a constituit intenția PDM de a schimba sistemul electoral în unul uninominal. Astfel, unele partide de opoziție au înțeles că șansele lor de a fi prezente în viitorul Parlament au scăzut considerabil, iar altele – că, chiar și dacă ajung în Parlament, nu vor avea nici o șansă de a accede la putere. Aceasta a făcut cinci importante partide de opoziție (PAS, PLDM, PDA, PCRM și PN) să semneze un document comun, numit „Consens politic național” și să anunțe acțiuni comune în vederea combaterii intenției PDM de a schimba sistemul electoral. Ulterior, lor li s-a alăturat și al șaselea partid – „Casa Noastră – Moldova”.
Probabil, puterea nu se aștepta că partide cu viziuni politice și geopolitice opuse vor reuși să-și dea mâna, dar, totuși, acest lucru s-a întâmplat. Acum, PDM, înțelegând că vechile argumente (cele expuse mai sus) nu mai sunt suficiente pentru a semăna zâzanie și a compromite ideea consolidării opoziției, trebuie să inventeze ceva nou. Ce anume, cred că vom vedea în cel mai scurt timp. Or, cu siguranță, PDM nu va renunța atât de ușor la intenția sa privind modificarea sistemului electoral, căci aceasta ar pune în pericol viitorul său ca partid politic. Şi chiar dacă ar renunţa şi ar accepta un compromis oarecare (spre exemplu, propunerea Preşedintelui Dodon de a trece la sistemul electoral mixt), nu există nici o certitudine că aceasta va schimba atitudinea partidelor de opoziţie menţionate mai sus.
Pe lângă unitatea de care dă dovadă, opoziția pare să abordeze cu mai multă maturitate și protestul, ca formă de luptă împotriva puterii. Opoziția e conștientă că în societate este un spirit protestatar semnificativ, dar la fel de conștientă pare să fie și de faptul că un partid sau o alianță de partide nu ar putea pune în valoare deplină acest spirit protestatar. De aceea, unii reprezentanți ai partidelor de opoziție vorbesc deja deschis despre necesitatea de „a regândi protestul” și despre faptul că acesta poate da rezultatul scontat numai dacă va fi un protest al societății. Cum va fi regândit protestul de către opoziție, dar și cum va reacționa guvernarea, cred că vom vedea în cel mai scurt timp. Ceea ce știm cu siguranță la acest moment este că opoziția are o nouă strategie, iar aceasta obligă și guvernarea să-și schimbe strategia.
Dumitru Spătaru
