Cu ocazia Zilei Independenţei, am decis să fac o scurtă incursiune istorică pentru a scoate în evidenţă etapele dezvoltării economiei naţionale. Astfel, odată cu declararea independenţei, Republica Moldova a pornit ferm pe calea economiei de piaţă. A fost un drum deloc uşor, pentru că tranziţia de la economia planificată la cea de piaţă presupunea reguli şi procedee necunoscute de nimeni până atunci – practic toţi trebuiau să înveţe totul din mers, asumându-şi şi riscurile aferente.
Primii ani de independenţă au fost îndeosebi grei pentru economia naţională, ei fiind marcaţi de un amplu proces de deetatizare. Proprietatea de stat trecea în mâinile proprietarilor privaţi, iar un rol crucial în acest sens l-au jucat bonurile patrimoniale şi fondurile de investiţii. Mulţi şi-au pierdut la acea etapă investiţiile făcute prin plasarea bonurilor patrimoniale, alţii – din contra, au reuşit să consolideze o importantă parte a fostelor proprietăţi de stat şi să o îndrepte spre căile specifice economiei de piaţă.
Însă, nu au reuşit bine noile afaceri să se pună pe picioare că a venit criza financiară regională din 1998. O bună parte a business-ului autohton a fost afectată la modul serios, iar mulţi au trebuit să-şi ia afacerile de la zero sau să renunţe la ele. Şi tot în acea perioadă au venit unii investitori occidentali serioşi, căci, se ştie, orice criză înseamnă nu doar probleme, ci şi oportunităţi.
După 2001, au loc primele revederi ale fostelor privatizări. Astfel, unele importante întreprinderi şi obiective revin în proprietatea statului, ceea ce îi pune în gardă pe potenţialii investitori. Mai ales că la acea perioadă şi relaţiile Moldovei cu principalii parteneri de dezvoltare (în primul rând cu FMI) se deterioraseră esenţial. Schimbări relative în bine încep să aibă loc prin anii 2005-2006. Anume atunci se implementează o serie de importante reforme cu puternic impact asupra economiei (Ghilotina I şi II, amnistia capitalurilor, amnistia fiscală, importantele schimbări ce ţineau de impozitul pe profitul reinvestit etc.). Tot atunci, pe fonul embargourilor impuse de Rusia, asistăm, la o reorientare parţială a economiei naţionale spre Vest. Însă, toate aceste bune începuturi sunt afectate de criza financiară din 2008-2009.
Către anul 2010, Moldova reuşeşte să depăşească consecinţele nefaste ale crizei economice şi tot atunci începe o perioadă de deschidere evidentă către potenţiali investitori. Următorii ani au fost buni din punct de vedere al dezvoltării economice, dar, totodată, au fost marcaţi serios şi de o serie de atacuri raider, care au culminat cu criza provocată de ceea ce se numeşte generic „furtul miliardului”. Amprenta acestuia s-a resimţit puternic nu doar la nivelul sistemului bancar, sau al climatului investiţional, ci şi la nivelul simplului cetăţean.
Anii 2016-2020 au fost relativ liniştiţi şi au permis business-ului autohton să se dezvolte în condiţii de minimă stabilitate şi previzibilitate. Însă, ca un blestem, şi aceste începuturi bune au fost compromise – iniţial de pandemia de COVID-19 şi de criza economică provocată de aceasta, iar ulterior – de situaţia creată ca urmare a războiului din ţara vecină.
Astfel, economia naţională, după 32 de ani de independenţă a Republicii Moldova, continuă să fie una fragilă şi ameninţată din mai multe unghiuri de vedere. Însă, după cum menţionam mai devreme, orice criză presupune şi oportunităţi şi ele se prefigurează chiar în perioada deloc uşoară pe care o traversăm. Şi e important să le putem valorifica.
Iar această scurtă incursiune istorică am făcut-o pornind de la constatarea: cine-şi cunoaşte trecutul, ştie cum să se poziţioneze în prezent pentru a-şi deschide perspective de viitor.
