[ X ]
Igor Munteanu: Efectele discursului lui Vance sunt similare discursului lui Putin de la aceeași conferința de securitate din 2007. Știm ce a urmat de atunci și până azi
15 Februarie

Anularea alegerilor în România a fost un subiect nou și de departe neașteptat în discursul vicepreședintele American JD Vance la Munchen a constatat Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), informează CURENTUL.

Politicianul a evidențiat că, ieri, acest discurs a provocat în sala de conferințe stupoare, revoltă, regrete.

„Pentru prima dată un înalt oficial american nu a vorbit despre armata sau geopolitică, ci despre „valorile comune ale aliaților”. Opiniile au răsunat ca o explozie intr-o gară de așteptare. Efectele discursului lui Vance sunt similare discursului lui Putin de la aceeași conferința de securitate din 2007. Știm ce a urmat de atunci și până azi. Toți au așteptat discursul, dar nimeni nu a-a așteptat la asemenea mesaj la MSC-2025. Mulți europeni au insistat să reacționeze imediat, fie condamnând mesajul, fie apărându-și onoarea națională, pe motiv ca “cine e Vance să ne dea lecții”, fie trimițând americanii la originile revoltei asupra Capitoliului, autorii căruia au fost grațiați recent de către Președintele Trump. Și totuși mesajul a fost livrat, chiar dacă aplauzele au înghețat în aer.

Question: dacă SUA pune problema unor valori pe care europenii au inceput a le relativiza, nu ar trebui oare sa încercăm a înțelege de ce se trag clopotele cu atâta putere, acum când Europa ar avea atâta nevoie de prezența efectivă a scutului american? Parteneriatul transatlantic pe care se sprijină Alianța NATO nu se rezumă la nr de generali pe cap de locuitor și nici la % PIB alocat pentru apărare, ci la valorile pe care le apără aliații. De asta, mesajul lui JD Vance trebuie citit integral și fără ochelari de cal. Merită atenție și “dedicația special” din mesajul lui Vance pentru România, momentul geopolitic îl face valabil”, a menționat fostul Ambasador în Statele Unite ale Americii.

Pe scurt, Igor Munteanu a spus:

1. Anularea alegerilor în România a fost o prostie monumentală,

2. Dovezile prezentate la CSAT trebuie să fie prezentate public, iar ascunderea lor trădează o complicitate meschină,

3. Anularea dreptului la libera expresie, eliminarea opoziției sau a disidenței pe motiv ca aceste voci nu convin nu fac decât să creeze legitimitate grupurilor pe care nu dorim să le auzim, deși ele există și se întăresc.

Spune JD Vance,

„Argumentul a fost că dezinformarea rusă a afectat alegerile în România. E greșit ca Rusia să cumpere reclame în social media, pentru a influența alegerile? Cu siguranță da, și noi credem așa (SUA). Dar dacă democrația voastră (din România) poate fi distrusă cu doar câteva sute de mii de dolari, atunci ea nu a fost puternică, de la începutul”.

„Am fost surprins să văd un fost comisar european la TV, cum e încântat de anularea alegerilor în ROmânia. El a amenințat că, dacă lucrurile vor merge conform planului, atunci același lucru se va putea întâmpla și în Germania. De asta spun ca Amenințarea ce mă îngrijorează cel mai mult față de Europa nu este din exterior, dar din interiorul ei (Europei). Vorbesc de retragerea Europei de la (apărarea) valorilor sale fundamentale – valori comune cu ale SUA””.

Liderul CUB a subliniat că, mesajul transmis ieri, 14 februarie este direct, clar și fără ambiguități.

„Putem s-o facem pe moraliștii ucigând mesagerul, metaforic vorbind, dar Europa are de reflectat și de re/evaluat. Dacă mai are cineva nevoie de un scut american de securitate acum și pe viitor, și nu ne lăsăm prostiți de niște voci care ne conving pe la tot felul de televiziuni anonime ca Europa se descurcă militar și fără Americani. Iluzii”, a conchis Igor Munteanu.

Inapoi la arhiva noutaților