Comisia Electorală Centrală a înregistrat oficial Blocul Electoral Patriotic (BEP). Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a declarat că Blocul este gata de victorie.
„Suntem pregătiți să demonstrăm că țara nu aparține străinilor și vânzătorilor de țară, ci oamenilor care muncesc aici și își iubesc pământul.
Acum, nimeni nu ne mai poate opri să aducem în Parlament forțe care apără suveranitatea Moldovei, tradițiile noastre și drepturile fiecărui cetățean. Blocul Patriotic este gata de luptă și de victorie!” – a spus liderul PSRM.
Precizăm că, Blocul este constituit de PSRM, Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei”.