[ X ]
Toate serviciile publice se vor regăsi într-un singur registru de stat
8 Septembrie

Serviciile publice prestate de autoritățile din Republica Moldova vor fi înregistrate într-un sistem informațional, care va fi administrat în mod transparent și cu maximă comoditate pentru beneficiari – cetățeni și mediul de afaceri. În acest sens, cabinetul de miniștri a aprobat astăzi hotărârea privind instituirea Sistemului informațional „Registrul de stat al serviciilor publice”, transmite CURENTUL.

Viceprim-ministrul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu, a specificat că Registrul de stat al serviciilor publice va include toate serviciile publice prestate de autoritățile administrației publice centrale de specialitate, cu posibilitatea includerii și a serviciilor publice prestate de către autoritățile administrației publice locale. De asemenea, noul sistem va permite eficientizarea și îmbunătățirea procesului de prestare a serviciilor publice, precum și constituirea unei baze informaționale pentru dezvoltarea Portalului guvernamental unic al serviciilor publice.

Documentul aprobat de Guvern conține Conceptul și Regulamentul Registrului care descriu principalele aspecte funcționale, organizatorice și tehnologice, aplicate la dezvoltarea și implementarea soluției tehnice, precum și Metodologia cu privire la elaborarea Regulamentului privind organizarea și prestarea serviciului public.

Prin instituirea Sistemului informațional „Registrul de stat al serviciilor publice” se urmărește și realizarea angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova, asumate prin tratatele internaționale semnate în vederea realizării proiectului de modernizare a serviciilor publice.

Pentru primul an de creare a Registrului de stat al serviciilor publice vor fi alocate mijloace din Proiectul „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, implementat de Agenția de Guvernare Electronică cu suportul Grupului Banca Mondială, costul fiind estimat la aproximativ 1,8 milioane de lei. Costurile anuale pentru administrarea Registrului sunt estimate la circa 300 mii lei, care vor fi alocați din bugetul de stat prin finanțarea centralizată a Agenției de Guvernare Electronică.

Inapoi la arhiva noutaților