Cel mai tânăr deputat din Parlamentului Republicii Moldova, Eugeniu Sinchevici, fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), este student în Franța și spune că a obținut acolo cunoștințe pe care le va putea pune în practică în R. Moldova, transmite CURENTUL.
Deputatul spune că a avut mereu scopul să se implice în politica moldovenească.
„…eu am înțeles că studiile pe care le pot obține în Republica Moldova la Facultatea de Științe Politice nu sunt de aceeași calitate de care eu aș putea să le obțin în Franța. De aceea am plecat în Franța, Universitatea Sciences Po este destul de respectată în domeniul științelor politice și acolo am obținut un conținut care o să poată să mă ajute și în Republica Moldova, niște practici internaționale care îmi vor putea fi utile și în Republica Moldova”, a spus Eugeniu Sinchevici pentru Radio Europa Liberă.
De asemenea, el a spus că studiile le va continua online, iar la ședințele Parlamentului va fi prezent.
Cristina Parfeni