[ X ]
Starea sănătății pădurilor în vizorul entităților silvice. Va fi elaborat un plan de acțiuni pentru ameliorarea sanitară a pădurilor
29 Martie

La inițiativa conducerii Agenției „Moldsilva”, în această primăvară vor fi efectuate un șir de acțiuni de ameliorare a stării sanitare a pădurii şi a gestionării cantoanelor silvice, inclusiv alte activități adiacente procesului de administrare corespunzătoare a fondului forestier național, dar și înlăturarea iregularităților depistate, transmite CURENTUL.

Astfel, conducătorii entităţilor silvice subordonate vor elabora un plan de activități printre care: salubrizarea spaţiilor din pădurile limitrofe căilor de comunicaţie şi din preajma localităţilor, inclusiv menţinerea lor într-o stare sanitară şi estetic satisfăcătoare; instalarea sau completarea după necesitate a panourilor informative şi antiincendiare; organizarea măsurilor suplimentare de pază a pădurilor, conform graficelor interne ale întreprinderilor silvice în zilele de odihnă şi sărbători; limitarea accesului transportului auto în păduri cu excepţia drumurilor publice, prin instalarea barierelor de interzicere a accesului; inspectarea tuturor cantoanelor silvice în vederea evidenţei stării lor sanitare şi estetice, cantoanele locuite să fie divizate pe zone; coordonarea cu administraţia întreprinderilor silvice a activităţilor cultural – educative, competiţiile sportive.

Totodată, populația este atenționată să nu aprindă miriștea și pătura erbacee uscată din preajma pădurilor și a culturilor silvice plantate pe terenurile degradate. Persoanele care în perioada estivală desfășoară activități de recreere în fondul forestier, să opteze pentru locurile special amenajate, inclusiv din punct de vedere al siguranței antiincendiare, să păstreze curățenia și să manifeste un comportament civilizat în fondul forestier.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților