De la lansarea procesului de înregistrare pe platforma compensatii.gov.md și până în prezent, 432 524 de persoane au depus cereri pentru a beneficia de compensații la căldură pentru sezonul rece 2025–2026. Dintre acestea, 230 479 de cereri au fost completate cu sprijinul registratorilor locali.
Pe parcursul acestei perioade, echipa centrului de apel a oferit asistență continuă cetățenilor, răspunzând la solicitările a 11 965 de persoane care au solicitat informații sau îndrumare privind procesul de înregistrare.
Înregistrarea în sistemul informațional continuă până la 28 noiembrie 2025, pentru a beneficia de compensații începând cu această lună. Persoanele care nu vor reuși să se înregistreze până la termenul menționat vor putea depune cererea și ulterior, însă vor primi compensațiile începând cu luna următoare.
Pentru întrebări suplimentare sau suport tehnic la completarea cererilor, cetățenii pot apela linia telefonică gratuită 0 8000 5000, disponibilă de luni până vineri, între orele 8:00 și 18:00.
Guvernul reafirmă angajamentul de a rămâne alături de fiecare familie în perioada rece a anului, asigurând un proces transparent și accesibil de acordare a compensațiilor.