[ X ]
68 de afaceri locale primesc granturi de 28,9 milioane de lei pentru dezvoltare și creșterea competitivității
11 Noiembrie

68 de afaceri locale primesc un nou impuls pentru creștere prin granturi de 28,9 milioane de lei care vor mobiliza investiții de peste 45 de milioane de lei în economia națională. Sprijinul este oferit prin programele gestionate de ODA în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Finanțarea nerambursabilă este oferită de Guvernul Republicii Moldova, care contribuie cu 18 milioane de lei pentru 57 de companii.

De asemenea, alte 11 companii beneficiază de granturi în valoare totală de 10,9 milioane de lei prin Programul de creștere a competitivității producătorilor locali și integrare în lanțurile valorice, finanțat de Guvern și Grupul Banca Mondială, prin intermediul ODA și al Unității de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității.

Cele 68 de companii desemnate oferă deja locuri de muncă pentru 555 de persoane, iar odată cu implementarea proiectelor finanțate, vor genera cel puțin 447 de noi oportunități de angajare în comunitățile lor.

Sprijinul acordat contribuie la creșterea competitivității economice, la majorarea salariilor și la consolidarea potențialului de dezvoltare locală.

În cadrul evenimentului, viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, a declarat:

„Transformarea Republicii Moldova într-o economie productivă, inovatoare și competitivă nu este doar un obiectiv economic, ci o viziune de țară. Această transformare se realizează prin curajul și perseverența antreprenorilor noștri, prin politici coerente și investiții inteligente, dar mai ales printr-un parteneriat real între stat și mediul de afaceri. Doar împreună putem construi o economie care produce valoare, creează locuri de muncă bine plătite și oferă tinerilor motive reale să creadă în viitorul acasă.
Dragi antreprenori, voi sunteți inima economiei naționale, iar rolul nostru este să ne asigurăm că această inimă bate puternic, cu încredere de a transforma Republica Moldova într-un loc în care fiecare idee bună poate deveni o poveste de succes”.

„Sprijinirea dezvoltării sectorului privat reprezintă o prioritate pentru Grupul Băncii Mondiale, întrucât un sector privat dinamic este esențial pentru crearea de locuri de muncă, stimularea inovației și creșterea productivității, fiind, în ultimă instanță, un motor al majorării veniturilor. Sprijinul acordat de Grupul Băncii Mondiale este, prin urmare, orientat spre crearea unui mediu competitiv și previzibil pentru întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova, pentru a le sprijini creșterea, consolidarea accesului la finanțare pentru realizarea de investiții, sporirea competitivității astfel încât firmele din Moldova să se poată integra în lanțurile valorice regionale și internaționale și să beneficieze de progresele tehnologice și de integrarea pe piețe.”, a declarat Ulrich Schmitt, Manager de Țară pentru Moldova, Grupul Banca Mondială.

Vorbind despre noile direcții de sprijin pentru mediul de afaceri și despre rolul ODA în consolidarea competitivității companiilor locale, Vadim Codreanu, directorul ODA, a subliniat importanța valorificării integrate a programelor guvernamentale:

„ODA dispune astăzi un ecosistem divers de sprijin pentru afaceri, de la granturi nerambursabile la finanțări avantajoase prin produsele „Facem Investiții BGK”, „FACEM Impact” și „Programul Guvernamental 373”. Îi încurajăm pe antreprenori să combine aceste instrumente și cu „Programul de dezvoltare a furnizorilor locali”, care oferă gratuit consultanță și planuri personalizate, pentru ca investițiile să devină afaceri mai competitive acasă și pe piețele externe.”

De la începutul anului, 693 de companii au beneficiat de granturi acordate prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, în valoare totală de 291,6 milioane de lei. Acest sprijin a generat investiții planificate în sumă de peste 564,5 de milioane de lei în economia națională.

Din totalul beneficiarilor, 446 de companii au fost finanțate din bugetul de stat, 156 au primit sprijin din partea Uniunii Europene prin proiectul „Uniunea Europeană pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii”, iar 84 de companii au fost susținute prin Programul finanțat de Guvern și Grupul Banca Mondială. Totodată, șapte companii beneficiază de suport prin programul „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de Uniunea Europeană, guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei, și implementat de GIZ, ADA și SFPL în Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților