[ X ]
Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 își va mări numărul de operatori
1 August

Executivul a aprobat astăzi proiectul Hotărârii Guvernului „Cu privire la unele măsuri de eficientizare a activității Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112”. Acesta prevede majorarea numărului operatorilor Centrelor de preluare a apelurilor de urgență ale Serviciului 112, de la 82 la 119 persoane, odată cu creșterea apelurilor parvenite la numărul unic 112, transmite CURENTUL.

În rezultatul trecerii, din 1 iulie 2018, a tuturor apelurilor parvenite la numerele de urgență 901, 902, 903, s-a atestat o creștere esențială a fluxurilor de apeluri către Serviciul 112. În prezent, Serviciul 112 înregistrează zilnic în mediu peste 13 mii de apeluri de urgență, în comparație cu circa 7300 de apeluri anterior. Din aceste considerente, numărul operatorilor în schimb va fi majorat de la 15 până la 27.

Majorarea numărului de operatori ai Serviciului 112, va fi realizată în contextul diminuării și unificării efectivului de personal (dispeceri) din cadrul serviciilor specializate de urgență (poliție, pompieri, ambulanță), care potrivit fișei posturilor aveau ca sarcină preluarea apelurilor de urgență, până la reformarea acestora.

Totodată, ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat necesitatea includerii în statele de personal a funcției de psiholog, care va evalua aspectele ce țin de latura psihologică în activitatea viitorilor angajați. În acest sens, se preconizează creșterea eficienței activității Serviciului 112 în preluarea și gestionarea apelurilor de urgență de la populație.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților