[ X ]
Șefa statului a discutat cu profesorii și rectorii despre referendumul pentru aderarea Moldovei la UE
6 Februarie

Președinta Maia Sandu a continuat consultările cu societatea civilă pe marginea organizării referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. La discuția de azi au participat rectori, cadre didactice și alți reprezentanți ai mediului academic.

Șefa statului a vorbit despre necesitatea consolidării sprijinului popular pentru calea europeană a țării noastre și pentru viitorul european al tinerilor noștri. Astfel, Președinta Sandu a îndemnat cadrele didactice să discute despre procesul de integrare europeană în cadrul activităților școlare, informând corect elevii și studenții, viitorii adulți ai Moldovei.

Referendumul privind aderarea Moldovei la UE va fi organizat până la sfârșitul acestui an.

Inapoi la arhiva noutaților