[ X ]
Securitatea din regiune, discutată la întrevederea vicepreședintelui Parlamentului Mihail Popșoi cu delegația Congresului SUA
4 August

Vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi a avut o întrevedere delegația Congresului Statelor Unite ale Americii. La ședință a mai participat și președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, precum și secretarul Comisiei juridice, numiri și imunități, Igor Chiriac, și membrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Andrian Cheptonar.

Discuțiile s-au axat pe situația de securitate din regiune, agenda de reforme a Republicii Moldova, precum și parcursul european al țării noastre.

„Republica Moldova este o țară vulnerabilă în contextul războiului Federației Ruse din Ucraina. În prezent, ne confruntăm cu o serie de provocări – încercări de destabilizare a situației, propagandă și atacuri cibernetice asupra instituțiilor statului”, a accentuat vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi.

De asemenea, vicepreședintele Parlamentului s-a referit la prioritățile din agenda de guvernare, inclusiv asigurarea creșterii economice. „Încercăm să atragem investitori, dar este destul de dificil, pentru că suntem afectați nu doar de război, dar și de criza în domeniul securității energetice. Pentru a reuși, încercăm să creăm un mediu de business cât mai accesibil”, a adăugat Mihail Popșoi.

În cadrul întrevederii, s-a mai discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și acțiunile întreprinse de autorități pentru a iniția negocierile pentru aderare la UE până la sfârșitul acestui an.

La final, deputații din Parlamentul Republicii Moldova și-au exprimat recunoștința pentru suportul acordat de SUA țării noastre. În context, oficialii americani au menționat că sunt dispuși să susțină în continuare Republica Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților