În perioada 13-14 mai, mai mulți reprezentanți Blocului „Împreună” se află într-o vizită de lucru în Estonia – orașele Tallinn, Keila și Tartu. Vizita are loc la invitația Partidului Reformierakond, aflat la guvernare, condus de Prim Ministrul Estoniei, Kaja Kallas, informează CURENTUL.
Igor Munteanu, fruntaș al Blocului, liderul CUB, a precizat că „Partidul Reformei” deține în acest moment fracțiunea cea mai numeroasă de deputați în Riigikogu (Parlamentul Estoniei), conduce un guvern de coaliție politică și face parte la nivel european din ALDE Party – Liberals and Democrats for Europe, cel mai mare partid liberal european, un fel de kingmaker în toate Parlamentele Europene de până acum.
„Suntem partide surori cu Reformierakond, parteneri naturali în cadrul ALDE Europe din care face parte pe bună dreptate și CUB (Coaliția pentru Unitate și Bunăstare).
Lansăm o cooperare sistematică cu Estonia și partenerii noștri din această țară admirabil guvernată, prosperă și plină de încredere în forțele proprii, în Europa, în antreprenoriat și în libertate”, a menționat politicianul.