[ X ]
Regizorul Viorel Mardare propus pentru Premiului Național, la inițiativa premierului Pavel Filip
20 August

Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional s-au întrunit astăzi, la Guvern, pentru a examina dosarele candidaţilor participanți la concurs. În cadrul şedinţei au fost prezentate avizele grupurilor de experți pentru 19 dosare înregistrate – candidații fiind propuși pentru performanțe în medicină, artă, cultură, agricultură, știință, literatură și istorie, transmite CURENTUL.

Cu titlul de excepție, la propunerea premierului Pavel Filip, pentru decernarea Premiului Național a fost propusă și candidatura renumitului regizor Viorel Mardare. „Propunerea mea vine în semn de apreciere – este un regizor cunoscut și autor al mai multor filme de scurt metraj prin care s-a reușit promovarea Republicii Moldova. Cu părere de rău, anterior nimeni din cei care au conștientizat talentul acestui tânăr nu s-au gândit să-i înainteze dosarul”, a menționat premierul.

Conform regulamentului, membrii comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret. Numele câştigătorilor Premiului Naţional ediţia 2018 urmează să fie făcute publice după aprobarea hotărârii de Guvern. Laureaţii îşi vor primi distincţiile la 24 august curent, la Gala Premiului Național.

Premiul Naţional, în valoare de 100 mii de lei, se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților