[ X ]
Primarul: În Chişinău se observă o scădere lentă a numărului zilnic de vaccinări
20 Septembrie

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că se atestă o situaţie complicată în municipiu, iar numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus creşte de la o zi la alta, informează CURENTUL.

Din cauza creşterii numărului de persoane infectate cu COVID-19, edilul a solicitat ca de sâmbătă, 18 septembrie, să fie activat şi inclus în lista instituţiilor medicale strategice şi Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” – cu 300 de paturi, inclusiv 16 paturi ATI.

Potrivit datelor statistice, 1/3 din numărul total zilnic înregistrat de îmbolnăviri, se atestă în capitală, iar Centrul COVID de la Moldexpo şi Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie – cele două instituţii medicale municipale unde sunt internaţi pacienţii cu COVID-19, sunt pline.

Totodată, Ceban spune că în Chişinău se observă o scădere lentă a numărului zilnic de vaccinări.

„Rog autorităţile competente ca în cadrul evenimentelor să asigure respectarea strictă a regulilor de sănătate publică cu purtarea obligatorie şi corectă a măştii de protecţie şi păstrarea distanţei fizice. În Chişinău, împreună cu colegii din sistemul medical municipal, depunem eforturi pentru vaccinarea extinsă a populaţiei: toate punctele de vaccinare activează fără zile de odihnă. Menţinem activitatea punctelor mobile (troleibuz şi autobuz), a Centrului municipal de vaccinare, la fel și a echipelor mobile la domiciliu”, notează Ceban, pe facebook.

Continuă şi vaccinarea cadrelor didactice, spune Primarul. „Chiar dacă acest grup profesional din Chişinău au o rată de vaccinare de cca 95%, ceea ce permite organizarea în siguranţă a procesului de studii, cu prezenţa fizică a elevilor. La fel, continuăm sesiunile de comunicare cu personalul din sistemul educațional care este încă nevaccinat. Asigurăm procesul de testare gratuită a profesorilor şi personalului auxiliar”, adagă el.

În continuare, Ceban spun că directorii de spitale din municipiu unde sunt internaţi bolnavii cu coronavirus i-au spus că plăţile din partea CNAM pentru tratarea cazurilor de COVID nu sunt efectuate ritmic. Mai mult, există plăţi restante pe cazurile tratate de coronavirus din primăvara acestui an, pe care CNAM încă nu le-a achitat.

„Din acest motiv, în spitale nu avem siguranţa operaţională şi au fost acumulate datorii către furnizorii de consumabile şi medicamente. Astfel, în unele cazuri companiile refuză să mai livreze către spitale produsele medicale conform contractelor. Este o situaţie care poate duce la dificultăţi serioase în activitatea spitalelor şi tratamentul pacienţilor. Știu că situaţii similare sunt atestate în toate spitalele la nivel national”, comunică edilul.

În context, Ceban solicită Guvernului, Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină să demareze de urgenţă achitarea plăţilor restante către spitalele municipale şi finanţarea ritmică curentă.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților