Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, în cadrul căreia s-a discutat despre o vizită a șefului statului în Rusia, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat al Președinției, oficialii au discutat mai multe chestiuni de pe agenda bilaterală, „constatând cu satisfacție consolidarea parteneriatului strategic din anul curent. Totodată, părțile au indicat asupra existenței unui potențial nevalorificat de dezvoltare și au subliniat necesitatea aprofundării în continuare a relațiilor”.
Prin urmare, interlocutorii au examinat detalii ce țin de vizita de lucru a Președintelui Republicii Moldova în Federația Rusă, preconizată pentru perioada 18-20 decembrie – „unde dumnealui va avea o serie de întrevederi bilaterale și va participa la summit-ul informal al Uniunii Economice Eurasiatice și al Comunității Statelor Independente”, se arată în același comunicat de presă.
Mihaela Conovali