În linii mari, Donald Trump și Vladimir Putin au cam același viziuni asupra lumii contemporane. Ambii cred că valorile morale tradiționale din țările civilizate sunt pe cale de a cădea în hău și mai simt că, dacă lucrurile vor merge tot așa în continuare, umanitatea ar putea să reintre în barbarie și canibalism, în cel mai bun caz, se va afla sub dictatul legilor șariatului. De aceea, ei se declară conservatori și optează pentru revenirea la tradițiile naționale sănătoase și la perenele valori creștine ale umanității.
Asta îi unește, însă de aici încolo drumurile lor se despart,pentru că diferite sunt interesele țărilor pe care le conduc. La alegerile prezidențiale din 2016, în SUA s-a produs o „catastrofă”. Înainte de scrutin, totul era clar: președinte va deveni Hillary Clinton, în variantă mai proastă – un reprezentant al partidului republican, o dublură a lui Hillary, cu globalismul în vârf de băț. Când colo, Trump câștigă alegerile în partid și devine candidat la președinție. Cu atât mai bine, căci pe acest neica nimeni ne va fi mai ușor să-l doborâm, ca Chirac pe Le Pen la alegerile franceze din 2002 Dar, când colo, na-ți-o bună că ți-am dres-o: poporul american îl preferă pe Trump, omul care e ca sarea-n ochi pentru cei putrezi de bogați, pentru elitele financiare și politice, elite care, de fapt, indirect, numeau prezidenții cu mult înainte de ziua alegerilor. În 1989, vine clanul Bush la președinție, va fi urmat de clanul Clinton,apoi din nou vine clanul Bush, urmat, pentru varietate, de Obama, apoi, prin Hillary, același clan Clinton trebuia să conducă America până în 2024.
De ce a câștigat Trump? – Fiindcă poporului american, pentru prima dată în mai mult de un sfert de secol, i s-a oferit șansa de a participa la alegeri cu adevărat democratice. A trebuit să aleagă între tradiționalistul Trump și globalista Clinton. Și a ales ceea cei s-a părut că e mai sănătos pentru țară. Corectă alegere, în opinia noastră. Nu știu, ba știu de ce popoarele (mai ales în ultima vreme, începând cu referendumul francez din 29 mai 2005), atunci când au posibilitatea să participe la alegeri democratice reale, dar nu mimate, ele, mai de fiecare dată, strică planurile clasei conducătoare – ale corporațiilor transnaționale, ale elitelor financiare și politice din țările lor, elite care privesc electoratul ca pe un taur căruia i se oferă două ieșiri din obor – una îl duce la măcelăria lui Bill, alta – la măcelăria lui George.
Popoarele s-au cam săturat de Marea minciună globalistă, unde haosul și desfrâul sunt condițiunea sine-qua-non, un modus vivendi al sistemului. La ora actuală, în multe țări europene se fac simțite procese de revenire la tradiția creștină și la statul național. Câteva din ele: Marea Britanie, Polonia, Austria,Ungaria, Olanda, Italia… Liderii acestor mișcări sunt blamați, discreditați,marginalizați, sunt făcuți balauri cu două capete. Pentru discreditarea lor se cheltuiesc sume colosale de bani. Căci de-ați ști cât de plăcut e să stai sara în Castelul Reux din Normandia, să apeși pe un buton și de-odată să apară, ca iepurele din jobenul iluzionistului, noul președinte al Broscarilor.
Viorel Mihail, Săptămâna
