[ X ]
Poliția avertizează: protestele contra cost se sancționează cu amenzi de până la 75 000 lei
22 August

Poliția reamintește că protestele contra cost sunt ilegale. Persoanele fizice care acceptă bani riscă amendă între 5 000 și 7 500 lei, iar cei cu funcții de răspundere pot primi amendă între 15 000 și 25 000 lei, plus privarea dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pentru 3 până la 6 luni.

Cei care oferă bani se confruntă cu amenzi între 25 000 și 50 000 lei pentru persoanele fizice și între 50 000 și 75 000 lei pentru cei cu funcții de răspundere, plus restricții similare privind activitățile profesionale. Excepție fac persoanele care se autodenunță și cooperează cu oamenii legii, acestea fiind scutite de sancțiuni. Participarea la dezordini în masă se pedepsește cu închisoare de 3 până la 7 ani, iar instigarea la violență sau nerespectarea legii poate atrage amendă de până la 42 500 lei sau pedeapsa cu 2 ani de închisoare. Poliția subliniază că legea se aplică egal pentru toți cetățenii și monitorizează situația pentru siguranța publică.

Inapoi la arhiva noutaților