Partidul Legii și Dreptății (PLD) s-a lansat, astăzi, în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, transmite CURENTUL.
Liderul PLD, Nicolae Alexei, a menționat că priorități sunt în toate domeniile într-un stat pus pe brânci.
„Vom începe cu pornirea motoarelor în economie, vom construi un model economic, care va genera o economie dezvoltată, puternică și durabilă. Fără investiții în nicio țară nu se poate întâmpla nimic bun, într-o țară coruptă ele nu vin. Vom avea în vedere anihilarea și combaterea corupției”, a spus Nicolae Alexei.
Candidata la funcția de deputat, Mariana Durleșteanu a spus că formațiunea are 5 principii.
„Cei corupți nu au ce căuta în fotoliile guvernamentale și parlamentare, acesta va fi motto-ul nostru. Am decis să formăm o echipă nu după cantitate, dar după calitate. Am mers cu 56 persoane analizate cu echipa formată și profesioniști și responsabilități. Avem 5 principii: justiția va fi o prioritate, restartarea Moldovei, susținerea agriculturii, educația, sănătatea și asistența socială prioritare și reforma administrației publice centrale și locale”, a spus Mariana Durleșteanu.
Cristina Parfeni