Partidul Unionist Dreapta (PD) din Republica Moldova este îngrijorat de proiectul de lege pentru amendarea Codului electoral în vederea introducerii sistemului uninominal de vot, și este împotriva adoptării acestui proiect de lege în versiunea prezentată la secretariatul Parlamentului, informează CURENTUL.
Solicitată de către reporterul nostru, Ana Guțu, președintele formațiunii, a accentuat că proiectul propus de Partidul Democrat privind introducerea votului uninominal este unul nedefinitivat.
„Schimbarea sistemului majoritar pe unul proporțional nu poate fi efectuată fără o abordare complexă: amendarea Constituției RM și reforma teritorial-administrativă. Or, proiectul propus de PD este unul absolut nedefinitivat, se bazează pe idei populiste și, de fapt, distrage atenția cetățenilor de la problemele societale de anvergură: combaterea corupției, restituirea miliardului furat, reformarea justiției, atragerea investițiilor, crearea locurilor de muncă etc.”, spune ea.
În opinia sa, proiectul dat ar avea mai multe lacune:
„1. Organizarea alegerilor într-un singur tur de scrutin este discriminatorie – conform acestei modificări, candidații care se vor plasa pe locul doi la primul tur de scrutin, și care ar putea cumula susținerea în turul doi din partea altor candidați, nu vor avea posibilitatea să demonstreze acest fapt și, deci nu vor accede în parlament. Anume din această cauză unioniștii riscă să nu ajungă în parlament, ei nefiind repartizați proporțional și compact din punct de vedere teritorial. Iată de ce ar fi fost mai binevenită experiența Franței, unde la alegerile deputaților pe circumscripții este prevăzut al doilea tur de scrutin cu participare a primilor doi clasați, iar în unele cazuri, când al treilea clasat acumulează 15%, au loc alegeri trilaterale.
2. Reprezentativitatea deputaților aleși este contestabilă – în condițiile corupției generalizate nu este greu de presupus cine va accede în parament – vor fi baronii locali, care controlează politic serviciile instituțiile bugetare deconcentrate.
3. Alegerea a celor 101 deputați pe circumscripții creează falsa iluzie că deputații se vor ocupa de problemele locale ale cetățenilor. Pentru soluționarea problemelor locale există autoritățile publice locale, responsabile de infrastructură, servicii comunitare etc. Iar deputații aleși, oricum vor fi exponenții unui partid politic, vor constitui fracțiuni parlamentare și vor fi subiecți de corupere pentru constituirea-reconstituirea majorității parlamentare.
4. Nu este deloc clară situația în care RM nu controlează teritoriul separatist din stânga Nistrului, iar fotoliile de deputați pentru circumscripțiile de acolo vor rămâne vacante.
5. Nu există echitate în ceea ce privește votul în diasporă. Se creează impresia că autorii proiectului vor să reducă la minim rolul acesteia în votarea componenței viitorului parlament, oferind, la prima vedere, mandate separate pentru diasporă, dar în realitate limitând accesul la vot prin procedura de înregistrare prealabilă – procedură greoaie și anevoioasă.
6. Introducerea sistemului uninominal de 100% va periclita procesul decizional parlamentar, care trebuie să se bazeze pe doctrine și politici publice coerente, să asigure interesul cetățenilor la nivel național, și nu să decurgă din necesitățile locale înguste – tărâm de activitate pentru administrația publică locală.
7. Posibilitatea revocării deputatului este formulată foarte evaziv și este interpretabilă. Este lesne de presupus că niciun deputat ales pe circumscripții nu va fi rechemat. Practica statelor din regiune o demonstrează foarte elocvent”, afirmă Ana Guțu.
Anastasia Borta