[ X ]
Noi scumpiri ale carburanților
1 Iunie

Reacția pieței la decizia recentă a Uniunii Europene de a renunța la importurile de petrol din Federația Rusă a făcut ca prețul barilului de țiței să treacă în cadrul sesiunii de ieri peste nivelul de 123 de dolari, iar în consecință cotațiile Platts pentru produsele derivate din petrol atingând nivelul de 1378 $/tona de benzină și 1243 $/tona de motorină. Despre aceasta comunică Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), informează CURENTUL.

Potrivit instituției, în condițiile în care Republica Moldova importă toate produsele petroliere, iar prețurile la carburanți sunt legate direct de evoluția cotațiilor internaționale, evoluțiile date se reflectă direct și asupra sectorului petrolier din țara noastră. Suplimentar, remarcăm că cea mai mare parte din importuri în Republica Moldova este efectuată din România, țară care-și asigură cca. 70% din necesarul de petrol al celor trei rafinării tot din import, care parțial venea din Federația Rusă. Respectiv, în condițiile războiului din Ucraina, se modifică lanțurile tradiționale logistice generând o creștere semnificativă a costului livrărilor prin Marea Neagră.

În consecință, doar de la 24 februarie 2022 până în prezent, cotațiile medii Platts utilizate ca valoare de referință în calculele realizate zilnic, exprimate în moneda națională s-au majorat cu circa 50% la benzină și cu 46% la motorină, în timp ce marja comercială specifică acceptată de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în preț rămâne a fi neschimbată din septembrie 2021 și constituie 2,62 lei/litru.

În rezultat, pentru ziua de mâine 02.06.2022 sunt stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:

Pentru benzina COR 95 – 31,62 lei/litru;
Pentru motorină – 27,89 lei/litru.

ANRE reiterează solicitarea către politicieni, experți, ziariști sau formatori de opinie să evite orice speculație la capitolul corectitudinii nivelului stabilit al prețurilor la carburanți. Agenția asigură consumatorii că prețurile afișate zilnic la panou sunt calculate în strictă conformitate cu prevederile legale, acestea fiind maximal transparente și ușor de verificat, utilizând site-ul oficial al Agenției.

Inapoi la arhiva noutaților