[ X ]
Noi proiecte pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului
14 Noiembrie

Biroul permanent a completat ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din săptămâna curentă. Parlamentul urmează să ratifice două acorduri cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și cu Banca Mondială ce vizează modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor în mai multe localități din țară, dar și accesul egal și nediscriminatoriu al școlilor la granturi tehnice.

În prima lectură, parlamentarii vor examina proiectul de lege cu privire la evidența rețelelor edilitare. De asemenea,  vor fi examinate modificări ale Codului contravențional, care vizează procedura aplicării sancțiunii avertismentului, precum și cele care se referă la digitalizarea procesului de documentare și aplicare a contravențiilor. Urmează a fi modificate actele normative privind procedura luării în custodie publică a străinilor, dar și cele privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, care vor fi adaptate la rigorile standardelor internaționale în domeniu.

În lectura a doua, deputații vor supune dezbaterilor proiectul de modificare a Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Parlamentul se va întruni în ședință plenară vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 10:00.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  1. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |
  5. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |