[ X ]
Ministrul Economiei: „DCFTA a venit în suportul tuturor inițiativelor pe care noi le-am avut”
28 Aprilie

Acest proiect ne-a provocat să realizăm un șir de reforme și a fost în susținerea reformelor, efectuate de Guvern și promovate de minister, pe toate dimensiunile de activitate. Declarația a fost făcută astăzi, de către viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministrul Economiei, în cadrul conferinței de finalizare a proiectului finanțat de Uniunea Europeană ce prevede asistență pentru RM în procesul de implementare DCFTA, informează CURENTUL.

Octavian Calmîc a declarat că astăzi are sentimente duale.

„Pe de o parte – de regrete și nostalgie pentru faptul că proiectul acesta, care a durat 3 ani de zile în RM, este la o fază finală, pe de altă parte – de satisfacție pentru activitatea care a fost desfășurată în această perioadă. DCFTA a venit în suportul tuturor inițiativelor pe care noi le-am avut, în tot ceea ce ține de implementarea Acordului. Noi am dat dovadă că suntem un beneficiar de asistență tehnică responsabil, am absorbit cu satisfacție toată asistența care a fost planificată, am creat capacitate, pe care ne-am propus-o nu doar în cadrul ME, dar și alte instituții care au beneficiat de acest suport. Nu doar sectorul privat a reacționat prompt la avantajele Acordului de Asociere și a Acordului DCFTA, dar și sectorul public”, a precizat ministrul.

Octavian Calmîc a menționat că, pe parcursul ultimilor 3 ani de zile, au fost organizate multe evenimente în diferite domenii. „În domeniul infrastructurii calității, în domeniul facilitării comerțului, diferite analize, studii de impact, ceea ce ne-a provocat pe noi să realizăm un șir de reforme și acest proiect a fost în susținerea reformelor, efectuate de Guvern și promovate de minister, pe toate dimensiunile de activitate. Suntem convinși că orice sfârșit va avea în scurt timp și un început, un început sub o altă formă”, a precizat Calmîc.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților