[ X ]
Inspectorii de patrulare au depistat un automobil dat în căutare. Conducătorul avea mai multe antecedente penale
28 Martie

Un echipaj de patrulare al INP au stopat, ieri seara, în jurul orei 22:00, pe o stradă din orașul Edineţ, un automobil de model „Opel”. În urma verificării actelor, inspectorii de patrulare au stabilit că automobilul este dat în căutare, transmite CURENTUL.

Totodată, s-a constatat că șoferul, în vârstă de 36 de ani, locuitor al orașului Edineț, timp de 6 ani a săvârșit diferite infracțiuni, precum huliganism, alarmă falsă, având și mai multe amenzi neachitate. Ulterior, pentru cele 7 ilegalități comise, executorul judecătoresc a inițiat procedura de sechestru pe bunuri.

Angajații Inspectoratului Național de Patrulare au înregistrat cazul și conform legislației au dus mașina la parcarea specială.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților