Fracțiunea „PAS, Blocul ACUM” a lansat astăzi inițiativă legislativă „Moldova fără numerar”, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, deputatul Dan Perciun a menționat că, inițiativa vine să promoveze plățile electronice și să reducă utilizarea numerarului în economie.
„Proiectul propune o abordare favorabilă atât pentru stat, cât și pentru angajatori, angajați, cetățeni, inclusiv și pentru sectorul bancar. Măsurile care vor fi prezentate, urmează a fi implementate împreună cu reducerea comisioanelor bancare”, a precizat Perciun.
Fosta ministră a Finanțelor din Guvernul Sandu, Natalia Gavrilița, a spus că pentru a asigura condiții demne de trai pentru cetățeni este imperativ necesar să creștem potențialul de creștere economică în Moldova și aceasta se poate face inclusiv prin promovarea unor politici de utilizare a plăților electronice și reducerea a numerarului.
„Experiența altor țări arată că reducerea plăților în numerar poate adăuga până la 3% de creșterea economică. Vă dați seama care ar fi diferența dacă în RM am avea an de an o creștere economică de circa 6-7% și nu de 3-4%. Doar așa în timp o să asigurăm o creștere economică care ar menține capitalul uman în RM. Creșterea plăților electronice are un număr de beneficii, inclusiv reducerea economii tenebre, reducerea corupției, creșterea eficienței instituțiilor și aceasta ar contribui la această creștere economică accelerată de care are nevoie RM”, a adăugat Gavrilița.
Andriana Cheptine