În perioada 1-3 martie, în Azerbaidjan au avut loc zilele literaturii din Republica Moldova, ocazie cu care au fost organizate mai multe evenimente cu participarea scriitorilor din Moldova: Arcadie Suceveanu, Nicolae Spătaru, Leo Butnaru şi Igor Volniţchi, transmite CURENTUL.
De asemenea, la evenimentele respective au participat: şeful cabinetului ministrului Culturii al RM, Gheorghe Postică, ambasadorul Republicii Moldova în Azerbaidjan, Gheorghe Leuca, Ambasadorul Azerbaidjanului în Republica Moldova, Gudsi Osmanov, dar şi Preşedintele Congresului Azerilor din Moldova, Vugar Novruzov, care a iniţiat şi a susţinut activ derularea acestui proiect literar organizat în premieră în istoria relaţiilor dintre cele două state. Pentru aceasta, dar şi pentru alte merite deosebite, Vugar Novruzov a fost decorat de ministrul Culturii din Azerbaidjan, Abulfas Karaev, dar şi s-a învrednicit de titlul de membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Azerbaidjan.
Delegaţia din Moldova a avut o întâlnire cu ministrul Culturii din Azerbaidjan, Abulfas Karaev; a participat la prezentarea numărului special al revistei „Literatura Universală”, dedicat literaturii din Moldova, la Uniunea Scriitorilor din Azerbaidjan; a avut o întâlnire cu Anar, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Azerbaidjan; a participat la lansarea volumului de poeme în azeră „Scrisoare trimisă printr-un pescăruş” a lui Arcadie Suceveanu; la seara de poezie din Republica Moldova”; la un eveniment dedicat Mărţişorului la Ambasada RM din Baku; a vizitat Aleea de onoare şi mormântul liderului naţional al poporului azer, Heydar Aliyev, dar şi renumita Alee Shahid; a avut o întâlnire cu Isa Habibbeyli, Director al Institutului Academiei Naţionale de Ştiinţe, membru al Parlamentului, vicepremier; a participat la lansarea romanului „Învaţă-mă să mor” (în azeră) de Igor Volniţchi.
De asemenea, delegaţia a vizitat mai multe muzee şi monumente de cultură şi artă din Baku.
Pe tot parcursul vizitei, delegaţia a fost însoţită de Salim Babullaoglu, Preşedintele Centrului de traduceri artistice şi legături literare al Azerbaidjanului, care a jucat un rol crucial în organizarea zilelor literaturii din R. Moldova în Azerbaidjan, dar şi în traducerea operelor scriitorilor moldoveni în azeră.
Cristina Pendea