Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a adresat un mesaj public de felicitare pentru Donald Trump, care, potrivit rezultatelor preliminare, a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, informează CURENTUL.
„Iată cum arată o victorie convingătoare, cu voturile din țară! E și dovada că roata istoriei se învârtește. Politica e plină de surprize. Iar noi așteptăm mai multă dreptate din partea statului american față de solicitările moldovenilor, de a condamna abuzurile și dictatura guvernării PAS, care a compromis democrația din Republica Moldova și a fraudat alegerile”, a declarat politicianul.
Fostul șef al statului, totodată, și-a exprimat speranța că, în viitor, ajutoarele americane vor servi direct intereselor cetățenilor moldoveni și nu vor fi folosite aproape exclusiv în avantajul politic al guvernării de la Chișinău.