[ X ]
Gestionarea fondurilor și intervențiilor în agricultură va fi reglementată de o nouă lege
18 Decembrie

Guvernul a aprobat, astăzi, proiectul de lege privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole. Noua lege va asigura un sistem mai eficient de acordare a sprijinului financiar în sectorul agricol, care să contribuie la creșterea competitivității sectorului, dezvoltarea durabilă a mediului rural și combaterea schimbărilor climatice.

În același timp, proiectul de lege va crea un cadru legislativ național integrat, coerent și corelat cu obiectivele politicii agricole comune a Uniunii Europene, astfel încât să susțină atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea agriculturii.

Documentul prevede implementarea Programului Strategic al Politicii Agricole, care va stabili strategiile de intervenție, condițiile și mărimea resurselor financiare acordate, precum și indicatorii de monitorizare, evaluare și de rezultat.

De asemenea, proiectul reglementează acordarea sprijinului financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR) pentru diverse tipuri de intervenții, cum ar fi plăți directe, intervenții sectoriale și pentru dezvoltarea rurală, în scopul modernizării fermelor, dezvoltării infrastructurii rurale și promovării inovațiilor în agricultură.

În acest sens, sunt stabilite criterii obiective și nediscriminatorii pentru toate părțile implicate, precum și procedura de depunere și examinare a cererilor de acordare a sprijinului financiar. Durata unui apel este de cel mult 90 de zile, dar nu mai puţin de 30 de zile. Pentru a beneficia de plăți directe și anuale, potențialii beneficiari vor trebui să respecte standarde de mediu, sănătate publică și bunăstare animală.

Proiectul de lege prevede și extinderea serviciilor de consiliere agricolă în ceea ce privește gestionarea terenurilor și fermelor.

Potrivit Legii bugetului de stat pentru 2025, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural este planificat în mărime de 1,7 miliarde de lei.

 

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  1. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  2. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  3. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |
  4. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  5. VIDEO// Victor Topal: Poliția continuă abuzurile împotriva „Inima Moldovei” și a Blocului Patriotic!
    Politică |