[ X ]
(FOTO) Elevii admiși în primul an de studii la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei au depus Jurământul de credință Patriei
20 Octombrie

62 de elevi, admiși în primul an de studii la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei și 46 de cursanți, care urmează cursurile de formare inițială, au depus Jurământul de credință Patriei. Evenimentul a avut loc la 19 octombrie 2019, fiind organizat pe Piața Independenței din mun. Ungheni, informează CURENTUL.

La festivitate au participat șeful Poliţiei de Frontieră Rosian Vasiloi, reprezentanţi ai instituţiilor publice din Ungheni, oaspeți din România alături de părinţi, rude şi prieteni ai elevilor. A fost o zi importantă, atât pentru personalul instituției de învățământ, cât şi pentru tinerii care au trăit emoţia unor momente unice.

„Un ADEVĂRAT POLIȚIST DE FRONTIERĂ își începe primii pași în carieră de azi și nume de aici, pentru că aceste emoții trebuie să le simți, să le trăiești și peste ani să ți le amintești cu mândrie. Vreau să vă asigur că acești tineri vor avea toată susținerea mea, mai mult ca atât vor face parte din „echipa schimbării” a Poliției de Frontieră, iar cu așa echipă nu doar poți înlătura lacunele, moderniza sistemul și crea condiții sigure de muncă, dar poți „răsturna și munții”. Dragi elevi și cursanți, eu vă încurajez să fiți îndrăzneți și interesați de tot ce înseamnă FRONTIERĂ, să vă îmbogățiți bagajul de cunoștințe pentru a fi cei mai buni în meseria care ați ales-o. Societatea are nevoie de oameni ca voi, cu verticalitate și dedicați serviciului de calitate. Vă doresc succese mari la studii … Cu doamne ajută!” – le-a dorit tinerilor elevi domnul Rosian Vasiloi.

Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea efectivelor CESF, sub privirile tuturor celor prezenţi. Emoțiile s-au amplificat odată cu întâlnirea elevilor cu părinţii, rudele şi prietenii care au venit din toate colţurile ţării pentru a fi alături de ei în acest moment important din cariera lor.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților