Primăria municipiului Chişinău anunţă opinia publică că la moment se execută lucrări de conservare a depozitului de stocare a deşeurilor menajere solide din str. Uzinelor, dar şi a depozitului pentru materialele de construcţie din zonă, transmite CURENTUL.
Serviciile municipale au acoperit deja cu pământ în proporţie de peste 20 la sută din suprafaţa depozitului de stocare a deşeurilor menajere solide, dar şi peste 30 la sută din suprafaţa depozitului pentru materiale de construcţie.
Amintim că la o asemenea înţelegere au ajuns primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi grupul de iniţiativă format din locuitori ai comunei Bubuieci, pentru depăşirea problemelor legate de gestionarea depozitului de stocare a deşeurilor menajere solide din str. Uzinelor şi a Staţiei de epurare a apelor reziduale din capitală.
În acest sens, la ultima şedinţă a Consiliului Municipal Chişinău, din 14 martie a.c., a fost adoptată o decizie privind atribuirea în folosinţă a unui lot de teren cu suprafaţa de 6,47 hectare din str. Ion Pruncul (Zona Vatra) Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, pentru amenajarea unui platou de depozitare şi reciclare a deşeurilor din construcţii (inclusiv de la demolări), dar şi depozitarea şi compostarea deşeurilor vegetale, acumulate în urma salubrizării oraşului.
De asemenea, conform înţelegerilor stabilite cu locuitorii comunei Bubuieci, Primăria Chişinău a plantat 700 de salcâmi de talie înaltă, la hotarul dintre cele 2 localităţi.
Cristina Parfeni