Fotbalistul Ion Jardan şi-a încheiat activitatea la FC Zimbru, şi este noul jucător al echipei Petrocub.
„Întotdeauna e trist să pleci! Adio Zimbru” a scris Ion, pe Facebook.
Pe pagina oficială a FC Petrocub se anunţă:
„Ion Jardan este noul jucător al echipei Petrocub. Internaționalul moldovean a venit liber de contract de la Zimbru. Ion Jardan are 29 de ani și joacă pe post de fundaș dreapta. Este de 2 ori campion al Moldovei cu Sheriff în 2016-2017 și 2017. Este dublu deținător al Cupei Moldovei cu Zimbru (2013-2014) și Sheriff (2016-2017). A disputat 210 meciuri în Divizia Națională și a marcat 10 goluri. A înscris două goluri importante și pe arena internațională. În 2012 a adus un egal surprinzător pentru naționala de tineret a Moldovei pe terenul echipei similare a Rusiei, scor 2-2, iar în 2016 a marcat un gol în victoria echipei Zimbru pe terenul georgienilor de la Chikhura, în primul tur preliminar al Ligii Europa.
Ion Jardan a bifat 23 de prezențe pentru echipa națională a Moldovei. A fost căpitan la trei echipe: Rapid Ghidighici, Zimbru Chișinău și selecționata de tineret a Moldovei. Bine ai venit, Ion Jardan!”.
Cristina Tomac