Guvernul a anunțat lansarea unui nou canal de Telegram – în limba rusă: «Правительство на русском».
„Această inițiativă vine ca răspuns la numărul crescut de dezinformări răspândite pe canale anonime pe această rețea de socializare.
Astfel, Guvernul și-a propus să comunice țintit, iar scopul acestui nou canal este de a oferi cetățenilor informații verificate din partea tuturor autorităților publice guvernamentale.
Utilizatorii vor putea accesa știri despre cele mai importante activități ale Guvernului și să se informeze cu privire la mesajele de interes public.
«Правительство на русском» înseamnă transparență mai mare și asigurarea accesului tuturor cetățenilor la informații corecte și relevante”, a spus Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.