În contextul măsurilor pro-active de combatere şi prevenire a criminalităţii Poliţia a desfăşurat un şir de reţineri, astfel au fost destructurate două grupări criminale specializate în comercializarea drogurilor şi trafic de fiinţe umane, o speluncă deconspirată într-un subsolul unui bloc de locuit, precum şi au documentat un caz de păstrare ilegală a muniţiilor, informează CURENTUL.
Conform datelor acumulate şi investigate de către ofiţerii de investigaţii ai sectorului Botanica, trei indivizi cu vârstele de 19 ani şi 25 ani, originari din Ialoveni şi Chişinău, au încercată să pună în circulaţie ilegală droguri de tip vegetal, precum şi pastile cu efect psihotrop. Astfel în cadrul achiziţiilor de control aceştia au fost încătuşaţi, asupra cărora s-au depistat pacheţele cu substanţe narcotice, bani marcaţi transmişi anterior sub controlul poliţiştilor, un pistol de calibrul 9 mm şi muniţii. Ei au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 ani până la 7 ani.
Ofiţerii de investigaţii ai sectorului Buiucani au reţinut în flagrant delict trei indivizi cu vârstele de 37 ani şi 42 ani, anterior judecaţi, consumând droguri prin injectare într-un subsol al unui bloc de locuit. Intervenţia poliţiştilor a fost una forţată, întrucât aceştia s-au baricadat şi nu se conformau cerinţelor legale. De la faţa locului s-au ridicat aparate artizanale de consum şi preparare a drogurilor, seringi de unică folosinţă, precum şi alte probe delicte ce ar demonstra activităţile criminale a bănuiţilor.
O grupare criminală a fost demascată şi destructurată de către poliţiştii sectorului Botanica, specializată în traficul de fiinţe umane, a cărei membri s-au dovedit a fi doi bărbaţi. Reţinerea acestora a avut loc la punctul vamal Cahul, când indivizii intenţionau să părăsească teritoriul ţării cu scopul de a transporta o domnişoară de 23 ani în or. Istanbul, Turcia. Victima urma să se prostitueze contra plată. Aceştia s-au dovedit a fi locuitori din Ceadâr – Lunga şi Comrat, cu vârstele de 24 ani şi respectiv 31 ani, având rolurile bine determinate de a identifica potenţialele victime şi de a le racola în acest sens.
Totodată poliţiştii întreprind acţiuni de identificare a complicilor în această reţea criminală. Ei au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 ani până la 15 ani. Iar un bărbat în vârstă de 49 ani, domiciliat în comuna Budeşti, riscă să fie cercetat penal pentru păstrarea ilegală a muniţiilor, după ce poliţiştii sectorului Ciocana au depistat în gospodăria lui mai multe cartuşe de luptă, a căror provenienţă n-a putut-o demonstra. Acestea au fost sigilate şi transportate la Centru tehnic-criminalistic şi expertize judiciare al IGP.
Bărbatul riscă o amendă în mărime de la 13 mii de lei la 19 mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 3 ani.
Anastasia Borta