[ X ]
Dorin Recean, despre 1,8 mlrd. euro acordate de UE: Sunt proiecte concrete prin care oferim o viață mai bună tuturor cetățenilor
10 Octombrie
Premierul Dorin Recean a oferit detalii despre proiectele, care vor fi finanțate din sprijinul financiar în valoare de 1,8 miliarde de euro, oferit de către Uniunea Europeană Republicii Moldova.
”Uniunea Europeană este alături de Republica Moldova printr-un sprijin nou fără precedent – Planul de Creștere Economică. Este cel mai mare pachet de ajutor financiar oferit Moldovei de către UE de la obținerea independenței încoace, în valoare de 1,8 miliarde de euro.
Acest plan, elaborat de Guvernul Republicii Moldova, reprezintă viziunea noastră de creștere economică, dezvoltare a infrastructurii și modernizare continuă a țării noastre.
Cu suportul Uniunii Europene, vom investi în drumuri, vom construi două spitale moderne, la Cahul și Bălți, vom asigura securitatea energetică a țării și vom oferi accesul la apă de calitate pentru peste un milion de persoane. Sunt proiecte concrete prin care oferim o viață mai bună tuturor cetățenilor și care ne vor ajuta să fim mai pregătiți de aderarea la Uniunea Europeană”, a scris Recean pe rețelele de socializare.
462680511_1092733356190979_8966280797102146785_n
Inapoi la arhiva noutaților