[ X ]
Dorin Recean a discutat cu membrii Asociației „Dacia” din Lituania
11 Aprilie

Vizita prim-ministrului Dorin Recean, în Lituania, a început la Asociația de limbă și cultură română „Dacia”, care adună membrii diasporei din Republica Moldova și România. Astăzi, asociația împlinește 35 de ani de la fondare, perioada în care conaționalii noștri au continuat să promoveze, la Vilnius, cultura și tradițiile moldovenești. Cu această ocazie, premierul Dorin Recean le-a oferit în dar un tricolor.  

Șeful Executivului a vorbit despre parcursul european al țării noastre și angajamentul autorităților de la Chișinău de a implementa reformele care vor moderniza Republica Moldova după modelul statelor membre ale Uniunii Europene. Premierul a subliniat că accentul este pus pe dezvoltarea economică a țării, atragerea investițiilor și reformarea justiției, menționând că, pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din întreaga țară, Guvernul construiește sate și orașe moderne.

„O altă prioritate este menținerea unui dialog cât mai productiv cu diaspora și implicarea acesteia în transformarea țării. Vă îndemn să ne ajutați pentru ca Republica Moldova să fie ancorată definitiv în marea familie a Uniunii”, a subliniat premierul Dorin Recean.

În prezent, Asociația „Dacia”, numără circa 70 de persoane care, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova, organizează anual evenimente cu prilejul sărbătorilor naționale și expoziții tematice. De asemenea, Asociația cooperează activ cu Biroul Relații cu Diaspora și menține un dialog constant cu studenții din Republica Moldova care sosesc în Lituania în cadrul  programelor Erasmus și Erasmus+.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  5. Curtea de Conturi relevă deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT
    Politică |
  1. Bărbat de 34 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și răpirea unui automobil
    Social |
  2. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  5. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |