[ X ]
Doi tineri riscă până la 7 ani închisoare pentru că au jefuit o femeie
18 Iulie

Doi tineri în vârstă de 21 de ani, originari din r-nul. Soroca, au fost reținuți și încătușați de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui jaf, transmite CURENTUL.

Forțele de ordine au fost alertate în noaptea de 1 mai, de către o doamnă, care a comunicat că a fost jefuită de către doi indivizi. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă care a fost întâmpinată de către victima în vârstă de 45 ani, care a declarat că în timp ce se deplasa spre domiciliu, pe bd. Moscovei, a fost atacată fiind-ui sustrasă geanta în care se aflau telefonul mobil de model „Samsung J3”, actele personale și bani. Acțiunile indivizilor au fost surprinse de camerele de suparaveghere.

Prin acțiunile lor, aceștia au cauzat victimei un prejudiciu în sumă de 5 400 lei.

Astfel în urma acțiunilor speciale de investigații întreprinse de polițiști, suspecții au fost identificați și reținuți, fiind conduși la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vinovăția. Anterior indivizii au mai fost judecați pentru infracțiuni analogice și circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora.

Tinerii au fost reținuți pentru 72 de ore în Izolatorul Direcției de Poliție a mun. Chișinău și sunt cercetați penal pentru jaf. Conform legislației în vigoare, infracțiunea de jaf se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 5 la 7.

Cristina Parfeni

foto-18

Inapoi la arhiva noutaților