[ X ]
Doi minori sunt cercetați penal pentru că au furat telefonul mobil al unui copil de 10 ani
19 Iulie

Doi minori, cu vârstele de 13 ani și, respectiv, 17 ani, originari dintr-o localitate din r-nul. Cahul, au fost reținuți pe urme fierbinți de ofițerii de investigație a Inspectoratului Botanica din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui jaf, transmite CURENTUL.

Cazul a avut loc la data de 17 iulie, când indivizii se aflau pe str. Zelinski din sect. Botanica, în mod deschis, au deposedat un minor în vârstă de 10 ani, de telefonul mobil de model ,,Samsung J3”. Polițiștii au fost alertați de către părinții minorului comunicând de cele întâmplate. Suma prejudiciului fiind estimată la 3 000 lei.

Astfel, în urma măsurilor de investigație întreprinse de polițiști făptașii au fost identificați și reținuți pe urme fierbinți fiind escortați la inspectorat pentru stabilirea circumstanțelor. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vinovăția comunicând că telefonul sustras l-au vândut obținând un profit. Este de menționat că indivizii nu sunt la prima abatere fiind cercetați penal pentru infracțiuni analogice și în alte raioane de pe teritoriul țării.

Actualmente minorii sunt cercetați penal în stare de libertate, pentru jaf. Conform legislației în vigoare se pedepsește cu închisoare de la 5 la 7 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților