Președinții Consiliilor electorale de circumscripție electorală de nivelul II (CECE II) din țară au participat la o sesiune de instruire dedicată regulilor de finanțare și raportare financiară a partidelor politice și a campaniilor electorale, informează CURENTUL.
Conform legislației electorale, consiliile electorale de circumscripție electorală recepționează, examinează și publică rapoartele privind finanțarea campaniilor electorale ale candidaților independenți în cadrul alegerilor locale, precum și cele privind finanțarea grupurilor de inițiativă constituite în vederea colectării semnăturilor pentru susținerea candidaților respective.
În acest sens, Seminarul a oferit participanților oportunitatea de a discuta într-un format interactiv cu reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, instituția responsabilă de supravegherea raportării financiare a partidelor politice și a concurenților electorali. În cadrul instruirii, președinții CECE II au fost familiarizați cu prevederile legislative actualizate privind susținerea financiară a activităților politice și modul în care aceste informații trebuie reflectate corect în rapoartele prezentate autorității electorale
Discuțiile s-au axat inclusiv pe situații concrete întâlnite de CECE II în procesul de recepționare a rapoartelor financiare, de la omiterea anumitor date, până la erori de completare sau transmitere. Prin analiza acestor cazuri, participanții au putut clarifica procedurile standard și soluțiile recomandate pentru a asigura un grad mai înalt de conformitate.
Seminarul a oferit posibilitatea participanților să înțeleagă mai bine mecanismul prin care partidele politice, blocurile electorale și candidații independenți raportează cheltuielile și veniturile în campania electorală pentru o mai bună sistematizare a datelor.
Instruirea a fost organizată de Comisia Electorală Centrală cu suportul PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”.