„Termoelectrica” S.A. informează că procesul de livrare a agentului termic pentru sezonul de încălzire 2025–2026 se desfășoară în ritm alert, iar cele mai multe obiective racordate la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică sunt deja conectate.
Potrivit datelor actualizate, peste 4 000 de clădiri din municipiu sunt alimentate cu căldură, inclusiv instituții de învățământ, spitale, licee, blocuri locative și sedii ale agenților economici. Echipele tehnice au acționat fără întârziere, efectuând conexiunile imediat ce au fost depuse solicitările și au fost confirmate pregătirile interioare ale clădirilor.
Totodată, compania indică faptul că un număr restrâns de instituții publice nu s-au conectat încă. Printre acestea se numără câteva cămine studențești și grădinițe aflate în proces de reparație, precum și unele unități medicale care dispun de sisteme autonome de încălzire. Alte clădiri sunt spații auxiliare care vor solicita agentul termic în funcție de necesități.
La categoria consumatorilor casnici și economici, rata de conectare depășește 99%. Doar câteva case particulare și un număr limitat de agenți economici nu sunt deocamdată alimentați cu energie termică, fie din cauza datoriilor acumulate, fie pentru că nu au transmis încă cererea de conectare.
Reprezentanții „Termoelectrica” S.A. dau asigurări că, imediat după achitarea restanțelor sau înregistrarea solicitărilor de conectare, livrarea agentului termic va fi realizată prompt. Echipele tehnice rămân disponibile pentru intervenții și verificări suplimentare, astfel încât toți consumatorii pregătiți să poată beneficia de încălzire în condiții de siguranță.