[ X ]
Câțiva bărbați învinuiți de viol și-au primit pedepse mai dure
14 Mai

La insistenţa procurorilor, magistraţii Curţii de Apel Chişinău au agravat pedepsele pentru doi locuitori ai capitalei, ambii recunoscuţi vinovaţi de viol, după ce instanţele de fond le-au dictat verdicte non-privative de libertate, transmite CURENTUL.

Primul caz s-a produs în intervalul 9 – 10 februarie 2017, în casa unuia dintre inculpaţi, în vârstă de 31 de ani, din comuna Truşeni, acolo unde tocmai ademenise o femeie care căuta o gazdă pentru a înnopta. Prin ameninţări şi aplicarea multiplelor lovituri, inculpatul a violat timp de două zile victima, în vârstă de 42 de ani, care era în imposibilitate de a se salva deoarece bărbatul încuiase poarta. Abia peste două zile femeia a reuşit să fugă, după ce agresorul a adormit. Victima a sărit gardul şi a prins un taxi, rugând şoferul să cheme poliţia. Pentru viol, acţiuni violente cu caracter sexual şi privarea ilegală de libertate, magistraţii primei instanţe i-au aplicat inculpatului o pedeapsă neprivativă de libertate. Procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au atacat-o, obţinând la Curtea de Apel Chişinău o condamnare cu executare pentru agresor – 5 ani şi 6 luni închisoare.

Celălalt caz a avut loc în iulie 2016, într-o pădure din preajma satului Cimişeni, raionul Criuleni, acolo unde un alt inculpat, în vârstă de 40 de ani, a ademenit o tânără, de 19 ani, pe care o cunoscuse în ajun. Profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, prin constrângere fizică şi psihică, bărbatul a urcat victima cu forţa în maşină şi a abuzat-o sexual. Fata a reuşit să-i expedieze prietenului său coordonatele sale de localizare prin GPS, imediat fiind alertaţi oamenii legii, iar agresorul reţinut şi deferit justiţiei. Prin sentinţa primei instanţe, magistraţii l-au condamnat pe inculpat la o pedeapsă non-privativă de libertate. Nefiind de acord cu verdictul prea blând, procurorii l-au contestat, individul fiind condamnat la 3 ani închisoare, cu executare. De asemenea, el urmează să-i achite victimei un prejudiciu moral şi material de 32 mii lei, iar încă 10 500 lei – în contul statului pentru cheltuieli de judecată.

Procuratura îşi exprimă dezacordul cu practicile unor judecători ai instanţelor de fond care ignoră politicile punitive promovate de către CtEDO în cazul infracţiunilor sexuale şi reiterează poziţia sa fermă de a pleda şi a obţine doar pedepse cu executare pentru fiecare infractor acuzat de agresiune sexuală. De altfel, Republica Moldova a fost deja condamnată la CtEDO pentru aplicarea unei pedepse neprivative de libertate faţă de o persoană recunoscută vinovată de viol.

Potrivit ultimelor statistici, pe parcursul anului trecut, în republică au fost comise 611 infracţiuni privind viaţa sexuală, perioadă în care, 115 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu executare. În prezent, în penitenciarele din ţară îşi ispăşesc pedepsele pentru infracţiuni privind viaţa sexuală 1189 de persoane sau fiecare al cincilea condamnat.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților